Verificările şi reviziile periodice sunt obligatorii

Instalaţiile care folosesc gaze naturale trebuie verificate şi revizuite periodic, potrivit Ordinului ANRE nr. 179/2015, care se aplică de la 1 ianuarie. Mai precis, verificarea tehnică a instalaţiilor se face fie periodic, o dată la doi ani, fie la cererea cetăţenilor. În ceea ce priveşte revizia tehnică, aceasta se face:

  • periodic, o dată de la zece ani;
  • după întreruperea folosirii instalaţiei pentru mai mult de şase luni;
  • după orice eveniment care ar putea afecta instalaţia;
  • la cererea cetăţenilor.

În afară de verificările şi reviziile făcute la cerere, celelalte sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii, fiind realizate de către firme autorizate de ANRE. În acest sens, furnizorii de gaze sunt obligaţi să transmită clienţilor notificări gratuite cu privire la termenele verificărilor şi reviziilor periodice.

ŞOFERII vor fi OBLIGAŢI să dea din nou examenul pentru permis dacă încalcă legea. După câte greşeli

Pentru desfăşurarea verificărilor şi reviziilor, clienţii trebuie să prezinte firmelor documentaţia tehnică ce a stat la baza execuţiei instalaţiei de utilizare a gazelor. Dacă cetăţenii nu deţin documentaţia, aceştia trebuie să ceară o copie de la operatorul de sistem sau de la firma care a executat instalaţia de utilizare. Dacă documentaţia tehnică nu poate fi găsită sau dacă clienţii o au, dar există neconcordanţe cu datele deţinute de funizorul de gaze, cetăţenii sunt obligaţi să întocmească unele acte noi, conform ordinului ANRE.

Dacă este vorba de o instalaţie de care se folosesc mai mulţi clienţi, aceştia pot decide efectuarea verificării sau a reviziei în aceeaşi zi. De asemenea, documentaţia tehnică a instalaţiei comune este necesară, altfel, dacă nu poate fi găsită, trebuie reconstituită.

Atenţie! Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile tehnice de funcţionare în siguranţă a instalaţiilor care folosesc gaze, firma care face verificările sau reviziile tehnice poate opri gazele parţial sau total. Această informaţie a fost confirmată, la solicitarea AvocatNet.ro, de către reprezentanţii ANRE.