Noul Duster este disponibil cu cinci motorizări diferite, din care trei pe benzină (TCe cu puteri de 90 CP, 130 CP şi 150 CP), una cu alimentare mixtă benzină-GPL (ECO-G de 100 CP) şi una diesel (Blue dCi 115 CP). Gama este structurată în trei versiuni de echipare: Essential, Comfort şi Prestige.
Versiunea de intrare în gamă, Essential, este disponibilă exclusiv cu motorul pe benzină TCe 90, în configuraţie 4×2, la preţul de 14.100 euro (TVA inclusă).
Citeşte şi: Dacia pregăteşte un model „surpriză”. Noua maşină, surprinsă pe străzile din Piteşti
Preţurile celorlalte versiuni variază între 15.750 euro (TVA inclusă) pentru noul Duster Comfort 4×2 echipat cu motorul ECO-G 100 şi 21.350 euro (TVA inclusă) pentru noul Duster Prestige 4×4 echipat cu motorul TCe 150.
Clienţii care preferă transmisia automată pot opta pentru versiunile Comfort TCe 150 EDC (la preţul de 19.200 euro, TVA inclusă) sau Prestige TCe 150 EDC (la preţul de 20.900 euro, TVA inclusă), ambele în configuraţie 4×2.
Noul Duster beneficiază de garanţie de 3 ani sau 100.000 km.
Primele livrări sunt programate în cursul lunii septembrie.