Renault a raport venituri în urcare în al treilea trimestru din acest an, de 8,53 de miliarde de euro, în comparaţie cu 7,99 miliarde de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al grupului, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Primele imagini cu Renault Duster Oroch – VIDEO
Această creştere limitează pierderea importantă din al doilea trimestru din acest an, când veniturile Renault au scăzut cu 5% faţă de al doilea trimestru din 2013. Astfel, la nivelul primelor nouă luni, veniturile totale ale grupului francez au scăzut cu 0,3% faţă de acelaşi interval al anului trecut.
Pe piaţa europeană, Renault a înregistrat vânzări în urcare cu 7,6% în cel de-al treilea trimestru comparativ cu perioada corespunzătoare din 2013.
Citeşte şi Dacia a depăşit trei milioane de maşini vândute în ultimii zece ani
Grupul şi-a crescut cota de piaţă cu 0,2%, la 9,3%, datorită vânzărilor Dacia şi, în special, a modelului Sandero, care a fost lider al industriei auto din Spania în acest trimestru, potrivit comunicatului Renault.
De asemenea, alte modele ale grupului care au consemnat vânzări mari sunt Renault Clio şi Renault Captur.
Renault a vândut 612.934 de automobile la nivel global în perioada iulie-septembrie, crescându-şi cota de piaţă în Europa, Asia şi Africa.
Grupul estimează că piaţa auto din Europa va înregistra un avans de 5% la finalul acestui an.