Dacian Cioloş a dat undă verde pentru achiziţia avionului prezidenţial

Achiziţionarea unei aeronave pentru deplasările demnitarilor intră în linie dreaptă, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial decizia premierului de înfiinţare a unei Comisii speciale care se va ocupa de întreaga procedură, astfel încât avionul să fie cumpărat până la sfârşitul anului.
Filip Stan
24 mai 2016, 10:10
Dacian Cioloş a dat undă verde pentru achiziţia avionului prezidenţial

Potrivit deciziei premierului Dacian Cioloş, care a fost publicată luni în Monitorul Oficial, se înfiinţează o comisie specială, condusă de ministrul Transporturilor, care are calitatea de preşedinte, principalul scop fiind elaborarea unui act normativ privind finanţarea achiziţionării avionului.

Decizia vine în urma unor discuţii din martie, din cadrul CSAT, şi ar fi vorba despre o aeronavă cu un istoric de zbor de 3-4 ani.

„Comisia are ca atribuţii: promovarea, în condiţiile legii, a memorandumului prin care se supune aprobării CSAT formatul pentru constituirea, în mod etapizat, a capabilităţii aeriene destinate zborurilor speciale; elaborarea unui act normativ pentru asigurarea finanţării necesare achiziţiei unei aeronave în cursul anului 2016, care urmează a fi promovat, în condiţiile legii, de autoritatea contractantă; elaborarea normelor speciale de achiziţie (…) monitorizarea de către instituţiile implicate a demersurilor necesare pentru operaţionalizarea aeronavei, începând cu data de 1 ianuarie 2017, respectiv stabilirea costurilor de mentenanţă şi operare, precum şi formularea propunerilor de alocări bugetare necesare în proiectul bugetului de stat pe anul 2017”, se arată în documentul publicat în MO, citat de Mediafax.

Din comisie vor face parte şi reprezentanţi ai mai multor instituţii- cancelaria premierului, Administraţia Prezidenţială, Ministerul Finanţelor, MApN, MAE, SRI, SIE, STS, SPP, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, Autoritatea Patrimoniului de stat şi Autoritatea Aeronautică Civilă.

La sfârşitul lunii aprilie, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a stârnit controverse prin declaraţiile sale potrivit cărora ar urma să fie achiziţionate mai multe aeronave pentru „zboruri speciale”

Ulterior, acesta a precizat că Guvernul va achiziţiona o aeronavă la mâna a doua pentru deplasarea demnitarilor în funcţie de ce bani vor fi disponibili la rectificarea bugetară.

„Se cumpără tot o aeronavă, să nu se nască îngrijorări că s-a ajuns la trei sau cinci, cum greşit s-a interpretat – şi repet aici pentru colegi, trei sau cinci este standardul european, noi fiind o ţară care tinde să implementeze aceste standarde – vom cumpăra o aeronavă. Bugetul va fi stabilit la rectificarea bugetară care va fi în mijlocul verii”, a spus Costescu.

El a adăugat că în august se va şti exact ce aeronavă se poate cumpăra şi potrivit procedurii, după alocarea bugetului, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice va începe achiziţia publică prin RA-APPS, instituţie care va fi propietara aeronavei.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat la mijlocul lunii martie că în ultima şedinţă a CSAT s-a convenit ca, până la sfârşitul anului, România să cumpere o primă aeronavă prezidenţială, cel mai probabil cu un istoric de zbor de 3-4 ani, iar, pe viitor, flotila specială să ajungă la 3-5 aeronave.

Discuţiile privind achiziţionarea unei aeronave care să fie la dispoziţia preşedintelui, a premierului şi a altor demnitari-preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului- sunt mai vechi, o comisie similiară fiind creată şi de fostul premier Victor Ponta, fără niciun rezultat.

În mai 2015, fostul premier Victor Ponta anunţa că Preşedinţia şi Guvernul au creat o altă comisie care urma să negocize cu Tarom achiziţionarea unei aeronave destinată zborurilor speciale, un avion normal pe care îl vor utiliza preşedintele şi premierul în deplasări externe.

Avionul prezidenţial cu care se deplasa fostul şef de stat a fost scos din uz, din cauza vechimii şi a costurile foarte mari de întreţinere.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai