„O inițiativă prin care aflăm ce anume putem cere și cum putem cere de la instituțiile publice, fiindcă este dreptul fiecăruia să solicite și să obțină informațiile de interes public”, a scris premierul Cioloș, joi, pe Facebook.
MCPDC a anunțat pe 29 august că a lansat campania „Dreptul tău de a ști!”, care vizează creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor privind dreptul fundamental de a pune întrebări autorităților și instituțiilor publice și de a primi răspunsuri la întrebările adresate.
Conform MCPDC, în cadrul campaniei a fost realizat un film, în care sunt prezentați pașii concreți pe care trebuie să îi facă cetățeanul pentru a solicita informații autorităților publice în baza Legii 544/2001.
De asemenea, în cadrul acestei campanii, MCPDC a lansat „Analiza jurisprudenței privind excepțiile de la liberul acces la informații de interes public”.
„136 de decizii furnizate de 15 Curți de Apel din România, aferente anilor 2014 — 2015, arată diferențe de interpretare în aplicarea art. 12 (cel privind excepțiile) din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Cele mai multe dificultăți sunt întâmpinate în furnizarea informațiilor referitoare la modalitatea de cheltuire a banilor publici, respectiv la dosarul de achiziție publică”, a explicat MCPDC.
Analiza a fost realizată de MCPDC cu sprijinul voluntar al Asociației Expert Forum și poate fi consultată pe site-ul dialogcivic.gov.ro.