Premierul Dacian Cioloş era însoţit de omologul său sârb Aleksandar Vučić în momentul în care a refuzat să traverseze strada pe roşu.
Dacian Cioloş nu este la prima întâmplare de acest fel. În luna septembrie, în timp ce se deplasa spre Germania pentru o vizită oficială, prim-ministrul român a zburat cu o cursă de linie, la clasa Economic. La urcarea în avion, premierul fusese invitat de o stewardesa sa ia loc la clasa Business, însa acesta a refuzat.
Prim-miniştrii din România şi Serbia s-au întâlnit, joi, la Timişoara, unde era aşteptată semnarea unui acord pentru promovarea unei autostrăzi între Timişoara şi Belgrad, dar deocamdată un document oficial în acest sens nu a fost parafat. Cioloş a recunoscut că acest drum mai are de aşteptat deoarece nu este inclus deocamdată în Master Plan.