„Anul acesta, România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme, de la temperaturi ridicate în primăvară care au înţepenit răsăritul seminţelor şi care au generat secătuirea solului de apă, la lipsa acestor precipitaţii în intervalul de început al producţiei şi apoi urmat de evoluţii atipice cu cantităţi de apă foarte mari (…) Am încheiat recoltatul la grâu, am spus că nu vom da cifre până nu adunăm ultima cantitate de produs şi până când nu este sub cheia fermierului, să se bucure de ea, să si- o împartă cum doreşte, să o ducă unde doreşte şi să câştige cât poate. Vă pot spune că la grâu am făcut mai mult ca anul trecut, deşi am avut un an greu, cu temperaturi mari, dar prin dotarea pe care au avut-o fermierii, prin concentrarea lor din timpul zilei, prin urmărirea fazelor de vegetaţie, prin programul de lucru fermierii au reuşit să adune grâul, iar producţia este cu 200.000 de tone mai mult decât anul trecut. E o producţie pe care fermierii o merită, pe care ţara trebuie să o folosească şi pe care noi toţi trebuie să o consemnăm ca atare. Practic, este prima dată, cu anul trecut, când România depăşeste 10 milioane de tone de grâu”, a precizat Daea.
Acesta a subliniat că anul acesta cea mai grea perioadă pentru grâu a fost perioada de recoltat, în condiţiile în care, dintr-un calcul făcut pe o anumită fermă, care a furnizat aceste date, „în 30 de zile a avut doar 4 zile bune de lucru şi acestea adunate, nu de dimineaţa până seara”.
În opinia ministrului, România „s-a fortificat din punct de vedere agricol” şi „nu v-a mai părăsi acest piedestal pe care s-a urcat”, pentru că fermierii „s-au dotat şi pot face faţă vicisitudinilor naturii”.
„În acest an greu fermierii şi-au dovedit dotarea tehnică de-a lungul vremii. România nu v-a mai părăsi aceste piedestal pe care s-a urcat, pentru că a reuşit să se fortifice. România s-a fortificat din punct de vedere agricol şi se va fortifica în continuare pentru ă fermierii ştiu ce au de făcut, s-au dotat, iar rezultatele de producţie îi ajută prin câştig şi pot face faţă vicisitudinilor naturii”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Şeful MADR a adăugat că şi la orz şi orzoaică România a avut o producţie bună, mult mai mare ca anul trecut.
Datele MADR arată că recolta de grâu din acest an a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de anul trecut când s-a cifrat la 10 milioane de tone.
Zece judeţe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanţa (5.652 kg/ha), Mehedinţi (5.400 kg/ha), Călăraşi (5.300 kg/ha), Ialomiţa (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) şi Brăila (5.086 kg/ha).
Recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,826 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, când a fost de 12,709 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha, comparativ cu anul trecut, de 4.598 kg/ha.
De asemenea, recolta de orz s-a cifrat la 1,39 milioane de tone, cu o medie de 5.204 kg/ha, plus 9,5% faţă de anul trecut (1,271 milioane tone şi o medie de 4.731 kg/ha în 2017).
În aceste condiţii, recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,826 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha. Anul trecut, s-au raportat 12,709 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.598 kg/ha.
Recent, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, susţinea că recolta de grâu din acest an va fi „fără niciun dubiu” mai slabă decât anul trecut – în prezent estimările arată o diminuare cu cel puţin 20% faţă de 2017 – dar pe măsură ce se întârzie cu secerişul din cauza apei acumulate pe câmp, pierderile vor creşte.
Deşi recoltele de orz şi orzoaică au fost recoltate în bune condiţii, înainte de începerea ploilor, producţia de rapiţă a suferit o pierdere de cel puţin 50% faţă de anul trecut din cauza lipsei de apă în prima etapă, iar ulterior din cauza valului de precipitaţii şi a fenomenelor extreme: grindină şi furtună.
Salvarea pare să vină în acest an de la porumb şi floarea soarelui, care în prezent se află într-o stare de dezvoltare normală, cu toate că excesul de umiditate a permis dezvoltarea agresivă a bolilor şi dăunătorilor.
Potrivit şefului LAPAR, anul 2018 pentru culturile agricole a fost unul dintre cei mai capricioşi din ultimii câţiva zeci de ani, pentru că au fost consemnaţi absolut toţi factorii pe care îi poate dezvolta natura: secetă, inundaţii, grindină, furtuni şi exces de umiditate.
Anul trecut, România a raportat o producţie totală de cereale de aproape 27 de milioane de tone, adică 1,4 tone pe fiecare român, cu recorduri istorice la grâu, mazăre, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi, struguri şi porumb.
Producţia de grâu, secară şi triticale a fost de circa 10 milioane de tone, cu un randament de 4,83 tone la hectar, în timp ce la porumb, recolta „a sărit” la 14,5 milioane de tone, cu o medie aproape 6 tone la hectar. Şi la floarea-soarelui a fost consemnată o producţie record de 3,167 milioane de tone în 2017, cu un randament de 2,72 tone la hectar.
Conform datelor statistice, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată, şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. De asemenea, la grâu era pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie.