Dan Barna, despre numirea noului Avocat al Poporului: Aşteptăm astăzi sau mâine decizia CCR

Vicepremierul Dan Barna a declarat că luni sau marţi este aşteptată decizia Curţii Constituţionale privind Avocatul Poporului şi că în funcţie de aceasta va fi pronunţat un vot, miercuri, în plenul reunit al celor două Camere.
Filip Stan
28 iun. 2021, 15:40
Dan Barna, despre numirea noului Avocat al Poporului: Aşteptăm astăzi sau mâine decizia CCR

„Referitor la Avocatul Poporului, aşteptăm astăzi sau mâine decizia Curţii Constituţionale, am văzut că există şi, de altfel, Parlamentul va răspunde scrisorii Comisiei de la Veneţia, vom vedea care va fi decizia Curţii Constituţionale şi în funcţie de asta vom avea şi votul de miercuri, aşa cum este prevăzut, în plen reunit”, a declarat Dan Barna, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS, citat de Agerpres.

Întrebat dacă toţi parlamentarii USR PLUS îl vor vota Fabian Gyula ca Avocat al Poporului, Dan Barna a admis că au existat şi puncte de vedere diferite în Biroul Naţional.

„Aşteptăm să vedem decizia Curţii Constituţionale. Dacă lucrurile sunt logice şi aşa cum le-am agreat în coaliţie, nu ar trebui să fie nicio problemă. (…) Au existat puncte de vedere diferite şi în Biroul Naţional. Am decis să aşteptăm decizia Curţii Constituţionale pe contestaţia care există în momentul de faţă în analiză. Vor răspunde – cei doi preşedinţi, ai Senatului şi ai Camerei – vor răspunde şi Comisiei de la Veneţia la scrisoarea care a venit între timp. Dacă lucrurile sunt în regulă, nu ar trebui să fie probleme”, a spus el.

Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis joi că plenul reunit al Parlamentului de luni în care urma să fie numit Fabian Gyula în funcţia de Avocat al Poporului se amână pentru o dată ulterioară pronunţării Curţii Constituţionale pe sesizarea formulată de PSD.

Deputaţii şi senatorii au votat, pe 16 iunie, proiectul de hotărâre privind revocarea Renatei Weber de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului, revocarea fiind ulterior atacată la CCR de către parlamentarii PSD.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a afirmat vineri că apreciază amânarea şedinţei de plen a Parlamentului în care să fie numit un nou Avocat al Poporului până la decizia Curţii Constituţionale privind revocarea din această funcţie a Renatei Weber şi şi-a exprimat speranţa ca această decizie să fie dată în această săptămână, urmată de o motivare „într-un termen rezonabil”.

 

Fabian Gyula, propunerea UDMR pentru funcţia de Avocat al Poporului, nu are susţinerea tuturor colegilor de coaliţie

Deputatul USR Tudor Benga a anunţat că nu îl va vota pe Fabian Gyula pentru funcţia de Avocat al Poporului, deoarece acesta beneficiază de pensie specială. De asemenea, Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, i-a cerut lui Fabian Gyula, magistrat pensionar, cu peste 10.000 de lei pensie, să își spună opinia despre pensiile speciale dacă vrea ”votul majorității reformiste”.

Deputatul USR Tudor Benga a anunțat că nu îl votează pe Fabian Gyula pentru că acesta are pensie specială.

„Am anunţat de săptămâna trecută că eu unul nu voi vota un nou Avocat al Poporului în absenţa unor criterii clare de selecţie şi depolitizare a funcţiei precum şi a unui amplu proces de consultare şi validare publică a acestei numiri. Astăzi pot să vă spun cu certitudine că eu unul nu-l voi vota pe Fabian Gyula pentru această funcţie. Consider că numirea unui recipient de pensie specială în această funcţie ar fi un semnal total inadecvat pentru un partid ca USRPLUS care a pus eliminarea pensiilor speciale în centrul agendei sale de reformă a statului. De asemenea, pot să vă mai spun că, în calitatea mea atât de parlamentar cât şi de membru al biroului naţional al USRPLUS, nu am cunoştinţă ca susţinerea acestui candidat să se fi formalizat în vreun for de decizie al partidului până azi. Nici nu ştiu când şi dacă se va face de azi şi până luni când ar urma să aibă loc votul de numire în plenul reunit al Parlamentului”, a scris Tudor Benga, joi pe Facebook.

Citeşte şi: Comisiile juridice din Parlament au dat aviz favorabil pentru Fabian Gyula, candidatul UDMR la funcția de Avocat al Poporului. PSD cere AMÂNAREA numirii după scrisoarea Comisiei de la Veneţia

Şi Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, îi cere lui Fabian Gyula, propus Avocat al Poporului de către UDMR, să își spună opinia despre pensiile speciale dacă vrea ”votul majorității reformiste”.

„Fabian Gyula, propunerea pentru funcția de Avocat al Poporului, are obligația morală de ne prezenta opinia sa asupra pensiilor speciale în contextul în care dorește votul majorității reformiste din Parlamentul României”, susţine Robert Sighiartău, într-un comunicat de presă.

Secretarul general al PNL precizează că actuala majoritate parlamentară și-a asumat public desființarea pensiilor speciale și că în mod normal persoanele promovate în funcții publice ar trebui să susţină demersul.

„Renate Weber, fostul Avocat al Poporului, a atacat la CCR impozitarea pensiilor speciale cu 85%. Prin acel gest, ea a demonstrat că nu este avocatul românilor ci doar avocatul privilegiaților care au numit-o în funcție. Weber a susținut că impozitarea pensiilor speciale ar fi o discriminare, deși în realitate cei cu adevărat discriminați sunt milioanele de români din buzunarele cărora se iau bani pentru a se plăti aceste pensii imorale”, a mai spus Robert Sighiartău.

Candidatul pentru funcţia de Avocat al Poporului, Fabian Gyula, a declarat miercuri că s-a pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani, iar pensia sa de magistrat este de peste 10.000 de lei.

Citeşte şi: Cine este Fabian Gyula, propunerea UDMR pentru funcţia de Avocat al Poporului

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Alina Bădic știe ce zodii vor avea zile excelente până pe 9 februarie. Gemenii sunt printre norocoși
Capital.ro
Elena Udrea e în lacrimi. Imagini sfâșietoare cu fetița sa Eva Maria. I-au rupt inima de dor
Playtech.ro
Planta care alungă rapid șoarecii și șobolanii. Mulți români o au în casă, dar puțini știu cât de eficientă este
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Când vine primăvara. Semnul care nu dă greș niciodată
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală! Avocata lui a anunțat acum. Nu mai e cale de întors
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
TRUMP amenință INCLUSIV ROMÂNIA. Nimeni nu știe ce are de gând să facă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primul cocoș din România vopsit profesionist, scos la licitație pentru 5.000 € (VIDEO cu Vanessa)