Dan Capatos îl atacă dur pe George Buhnici şi precizează că cel mai mult l-a deranjat faptul că Buhnici nu a fost deloc asumat la scurt timp după ce a apărut interviul. Ar fi fost văzut altfel dacă își cerea iertate pentru ce s-a întâmplat și spunea că a fost sub influența alcoolului.
”Cred că din momentul în care a început și a încercat să repare toate aceste prostii pe care le-a spus altfel decât „Bă, îmi cer scuze, îmi pare rău, băusem și eu ceva” care cred că ar fi fost acceptat ca răspuns și mai rapid și mult mai ușor decât tot baletul pe care a încercat să-l facă după, că-l urmăresc nu știu cine, nu știu ce cu războiul, dar să legi frânturi de puzzle-uri de acolo, de acolo și de acolo.
Asta înseamnă să fi puțin paranoic când nu mai reușești să vezi cu adevărat ce se întâmplă. N-a făcut asta (…) E halucinant. Prin prisma acestei explicații abia începi să te uiți atent la ce a zis, că dacă n-ar fi construit deloc această urzeală a tronurilor împotriva lui, unde printre rânduri încearcă să-i spună că din Rusia încearcă să-i facă ceva rău? N-ai fost doar un fraier care a scăpat niște vorbe (…)”, a declarat Dan Capatos, la Antena Stars.
Se pare că nu doar bărbatul are o problemă cu femeile care au vergeturi sau kilograme în plus, ci şi Lorena, partenera lui. Aceasta a publicat pe Facebook un mesaj răutăcios la adresa unei doamne mai …plinuțe!
Fără să stea prea mult pe gânduri, Lorena Buhnici a și fotografiat-o pe femeia în cauză, publicând ulterior imaginile pe contul său de socializare, alături de un mesaj extrem de dur. Lorena a numit-o pe doamna respectivă nici mai mult nici mai puțin decât „balenuță”, comentând pe marginea „siluetei greu de ținut în frâu”.
„Această balenuță rusească cu o siluetă greu de ținut în frâu a pozat pe nisipurile turcești sub atenta îndrumare a unui fotograf „profesionist”. Cred că îi vor ieși bine toate shooting-urile vara asta.”, a scris Lorena Buhnici pe Facebook, potrivit Click.ro. (Vezi AICI imaginea) În încurajarea sa a venit nimeni altul decât George Buhnici, care s-a grăbit să dea like postării.