Dan Capatos, testat antidrog. Ce au descoperit poliţiştii: „Noul drog la modă”

Dan Capatos a fost testat antidrog cu unul dintre aparatele deținute de Poliția Română. Prezentatorul a făcut dezvăluiri chiar în emisiunea pe care o prezintă la Antena 1.
Romania TV
09 iun. 2020, 05:30
Dan Capatos, testat antidrog. Ce au descoperit poliţiştii:

Vreau să începem acest experiment. Mă voi supune acestui test pentru că sunt, cumva, emblematic pentru ce vorbeam în serile trecute. Sunt un pacient care, din cauza afecţiunilor generate de acest program extrem – de 13 ani nu reuşesc să dorm decât de la 5.00 – am dezvoltat multe de afecţiuni printre care o hipertensiune cu pusee mari, care au ajuns până pe la 23 cu 17, adică în pragul uşii Sfântului Petru, şi cu o cefalee tensională. Din acest motiv iau 7-8 medicamente zilnic.

Am ales să vă şi spun medicamentele pentru că demersul este să demonstrăm că nu orice om care suferă de afecţiuni normale – stres, oboseală – şi care se tratează pentru aşa ceva nu devine automat duşmanul Poliţiei. Până la urmă, ofiţerii de poliţie încearcă să îi depisteze pe cei care fac abuz de medicamente – noul drog la modă – sau consumul de droguri clasice.

Pe lângă un 0,25 de Xanax prescris, mai iau pentru tensiune Prestarium, Tertensif, Betaloc Zok, Tenaxum, Aspenter şi, pentru alergie permanentă, Symphoral. Eu am, în fiecare moment, aceste substanţe în corp. Aparatul nu scoate în evidenţă decât abuzul de medicamente sau aşa ar trebui. Dacă ai o afecțiune incompatibilă cu condusul, normal că atunci medicul anunţă Poliţia Rutieră și îţi suspendă permisul„, a spus Dan Capatos, în emisiunea „Xtra Night Show”, de la Antena 1.

Lovitură pentru Dan Capatos! Ce se întâmplă cu XNS, de la Antena 1? Anunţul făcut chiar de prezentator, în direct: „Veste proastă”

Afecţiunea TERIBILĂ moştenită de fiul lui Dan Capatos de la vedeta Antena 1

Dan Capatos a vorbit despre „moștenirea” lăsată acestuia, și anume un colesterol crescut.

A moştenit pe linie paternă, de la mine, o valoare a colesterolului mai mare. Asta este moştenire. Până la vârsta de 12 ani nu are rost să intervii cu medicamente, iar sportul ajută. De când face fotbal de trei ori pe săptămână, la modul profesionist, e legitimat la Dinamo, joacă în campionatul grupei lui. Antrenamentele sunt dure, ale luni, miercuri şi vineri, iar meciuri sâmbătă şi duminică. E legitimat. A făcut vizita medicală. Totul se face profesionist„, a spus Dan Capatos la Antena Stars.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri