Dan Cătălin Stancu îi succede în funcție Iulianei Andronache, directorul financiar al companiei, care a asigurat interimatul începând cu luna martie 2016.
„Alegerea noului director general al companiei s-a făcut în urma unui proces de selecție riguros, desfășurat după cele mai bune practici. Îi urăm bun revenit în familia Electrica lui Cătălin Stancu, a cărui experiență este, în opinia noastră, foarte importantă, mai ales într-o astfel de perioadă plină de provocări. În același timp, îi mulțumim Iulianei Andronache pentru modul în care a gestionat compania în ultimele șase luni”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al Electrica SA, Cristian Bușu.
Dan Cătălin Stancu (53 de ani) are o experiență de peste 26 de ani în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale, dintre care peste 19 ani i-a petrecut în cadrul grupului Electrica (1990 — 2009), perioadă în care a ocupat mai multe funcții de conducere, inclusiv cea de director de afaceri corporative și privatizare. De asemenea, de-a lungul timpului, a fost membru în Consiliile de Administrație ale Electrica Muntenia Nord, Electrica Distribuție Transilvania Nord, Electrica Furnizare Transilvania Nord, E.ON Moldova și CEZ Oltenia.
Începând din anul 2009, Dan Cătălin Stancu a activat la E.ON România, unde a ocupat poziția de director de strategie și dezvoltare corporativă, dar a fost și membru în Consiliile de Administrație ale E.ON Distribuție România și E.ON Renewable.
Cătălin Stancu este absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Universității Politehnice București, deținând totodată un MBA de la Sheffield University, dar și o diplomă în management de la Codecs-Open University, tot în Marea Britanie.