Dan Condurache crede că actorul trebuie să joace până în ultima clipă: „Mai bine mori tu decât actorul din tine”

Dan Condrache preferă să moară decât să nu poată urca pe scenă. A copilărit la Stâncești, în casa bunicilor, unde a ascultat cu mare plăcere teatru radiofonic. A absolvit liceul din orașul natal, Dorohoi, și a hotărât să plece la București. A fost admis la Teatru, iar în 1975 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorilor Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher. Din 1975 a jucat la Teatrul Mic din Capitală, zeci de roluri.

În 1988, revista Teatrul îi face un portret insistând asupra „voluptății de a juca a actorului”. „Scriind despre Dan Condurache vei observa cu surprindere, că ai foarte puţine de spus despre etapele înregistrate, despre tatonări, ezitări, achiziţii şi limpeziri treptate. Nu intenţionăm nici pe departe să afirmăm că, artistic, Dan Condurache s-a născut matur, că nu există o evoluţie pe parcursul anilor, dar aceasta a operat pe direcţii limpede precizate din prima clipă, adâncind, nuanţând, sporind forţa de expresie, lungimea bătăii”.

Florin Zamfirescu: „Gata, m-aş cam duce”. Marele actor ia câte 20 de pastile zilnic, din cauza problemelor de sănătate

Calea străbătută, popasurile, vremelnicele rătăciri, poate nu s-au dezvăluit ca atare spectatorului. Sau nu în mod evident, flagrant. Toate acestea au ţinut, neîndoielnic, de laboratorul intim de creaţie, în ale cărui căutări şi decantări, actorul nu ne-a acceptat ca martori…

Alte articole

Marea actriţă Sandra Milo, preferata regizorului Federico Fellini, a murit în somn

Cindy Morgan, actriţa din „Tron”, a murit la 69 de ani

Cam în orice rol, cam în orice spectacol, Dan Condurache se vede. Atrage atenţia, intrigă, incită, provoacă reacţii spontane de acceptare sau neacceptare, elogiile care i se aduc (numeroase) sunt însoţite de reproşuri. Interesant este faptul că, de obicei, elogiul şi reproşul sunt avers şi revers ale unei aceleiaşi trăsături distinctive. De pildă, privitor lipsa de „naturaleţe”

Într-adevăr, firescul său nu e firescul străzii, ci al scenei, presupunând – chiar impunând – o refacere a gestului cotidian din perspectiva încărcăturii de idei, a adevărului pe care îl poartă. Dan Condurache joacă teatru, nu pozează instantanee pentru albumul familiei,  nu vrea să ne convingă că ceea ce vedem e viaţă de-adevărat. Transpare voluptatea jocului în fiecare interpretare a sa.

Dan Condurache spune, într-un interviu pentru Digi 24, că actorul trebuie să joace până în ultima clipă și că un actor rămâne actor și când merge cu tramvaiul.

„Cred că trebuie să rămâi foarte, foarte, foarte îndrăgostit. Apoi ajungi la iubire, iubirea se transformă în respect, ca într-o căsnicie de durată. E un lucru foarte greu să rămâi îndrăgostit, până la limita imposibilului chiar. Adică mai bine mori tu decât actorul din tine. Ceea ce e extrem de dur şi de greu de întreţinut. Să simţi de fiecare dată când urci pe scenă acelaşi gol în stomac e un lucru interesant ca experienţă umană.”

Dorel Vişan: „Moartea e o trecere, aşa ne-a făcut Dumnezeu, ne-a blestemat”

Actorul crede că un actor nu se poate îmbolnăvi decât în ziua liberă. „Teatrul trebuie slujit, în orice situaţie. Nu ai voie să te îmbolnăveşti, decât în ziua liberă, şi nici atunci. Părinţii trebuie să-şi aleagă ziua când să moară, pentru că fără prezenţa ta totală aici nu se poate nimic.”

Într-un alt interviu, actorul vorbește de faptul că și-a gestionat greșit rolul propriei vieți. „Rolul propriei vieţi l-am gestionat precar. Disperat şi deznădăjduit (cum sunt şi acum), mi-am agresat familia, prietenii şi vina era numai a mea. E adevărat că am fost educaţi la şcoala românească de teatru, unde se cerea 24 de ore din 24 să te preocupe „profesia”. Nu ştiu şi nu cred că se poate altfel”, a spus pentru Adevarul.ro

Actorul spune că lasă totul în trecut. „Nu mă uit niciodată la filmele în care am jucat. O ma­re actriţă, Marlene Dietrich, spunea că „e indecent să te uiţi la tine”. Nu mă mai uit nici la duble, cred orbeşte în complicitatea cu regizorul, dusă până la nivelul pericolului”, a spus actorul.

„Nimeni, niciodată, nu te poate obliga să joci prost. Dacă joci prost, este numai vina ta. Meseria e meserie, indiferent dacă o faci pe scena teatrului sau pe micul ecran. S-au schimbat vremurile, s-au mai schimbat și oamenii, deci și gustul acestora, sensibilitatea lor. Teatrul a devenit serios, iar mie mi se pare că poveștile au fost uitate, nu mai sunt luate în seamă.

Dar fără poveşti nu se poate trăi, nu se poate visa. Eu, totuși, continui să cred că spectatorii au încă abilitatea să simtă atunci când e vorba de un lucru care merită a fi luat în seamă. Comedia este mai complicată decât își imaginează oamenii.
De public trebuie să te apropii cu delicatețe ca să-l câștigi de partea ta. Actorul ar trebui să lucreze de dimineața până seara. Meseria lui este una continuă, 24 de ore din 24. El înmagazinează replici, gesturi, atitudini, fizionomii, situații… Nu are voie să se odihnească nicio secundă”, a spus actorul.