Mai cu seamă de micuțul Dan Christian, care nu avea nici 2 ani atunci când tatăl lui a plecat în Dominicană. Așa că, la întoarcere, Dan Cruceru a avut neplăcuta surpriză să constate că micuțul îl trata ca pe un invitat și refuza să se mai ducă la el în brațe.
La fel de mulți români l-au văzut pe Dan Cruceru dându-și măsura talentului la Chefi la cuțite, unde a concurat în sezonul 11. Nu a dat foc la bucătărie, deși tigaia lui a fost în flăcări, ba, mai mult, a impresionat juriul cu un piept de pui umplut cu spanac și ciuperci și Ratatouille de legume și piure de cartofi cu trufe, astfel încât a reușit să plece acasă cu două cuțite.
Iar de opt ani este și antreprenor, având un business de succes dedicat părinților și copiilor. Sub umbrela Taticool se regăsește Taticool Shop, un business puternic în industria premium de puericultură pentru copii, taticool.eu – un site de parenting unde părinții pot găsi tot felul de recomandări pentru creșterea și dezvoltarea psihoemoțională a copiilor, Asociația Taticool – o serie de proiecte în privința siguranței copiilor în mașină.
Am vorbit cu Dan Cruceru, printre altele, despre proiectul Taticool, despre provocările cu care se confruntă în calitate de părinte, dar și despre Survivor.
Prima dată când mi-am luat fetița în brațe, în urmă cu aproape 12 ani. Am privit-o în ochi și i-am spus exact așa: “Eu voi fi tăticul tău!”. Trei ani mai târziu, am creat Taticool – marcă înregistrată a unui cuvânt care nu înseamnă nimic și totuși înseamnă atât de multe. Mai întâi a fost un blog, acum sunt patru companii sub această umbrelă, dintre care și o asociație, cu care fac o grămadă de lucruri faine pentru familii. De exemplu educație în privința siguranței copiilor în mașină.
Una are 12 ani, unul patru și jumătate. Sunt provocări complet diferite, care mai de care. Cu Sophia, sunt discuții ample despre stima de sine, despre bullying, despre performanțe școlare sau despre aspectul fizic. Nu sunt pregătit să-i accept încă solicitările în privința machiajului, de exemplu. La Dan Christian Cruceru, provocările țin de siguranța lui fizică. E convins că deja e foarte mare și că poate face orice. Așa că suntem cu ochii în patru tot timpul să-l menținem sănătos. Deci una cu nervii, altul cu mușchii. Suntem în tensiune și pe interior și pe exterior, dar mereu cu zâmbetul pe buze pentru că sunt minunați și împreună și separat.
Sincer nu sunt cu mult diferit de tații clasici. Și mie îmi este groază de momentul acela. Încă refuz să-l conștientizez prea mult pentru că mi se pare că Sophia mai are câțiva ani buni până acolo, este încă foarte inocentă. Dar, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-l accept. Este clar inevitabil. Până atunci, fac totul ca Sophia să înțeleagă că părinții ei vor fi mereu alături de ea și că o iubesc indiferent de alegerile pe care le va face. Mereu îi spun că, în brațele mele, va fi iubită, ascultată și ocrotită indiferent de problemele pe care le va întâmpina.
Eu am trecut destul de ușor peste această criză, am deja 42 de ani! A fost, totuși, un moment de bilanț, în care am analizat foarte bine ce am reușit să fac până acum. Norocul meu este că am ieșit detașat pe plus, așa că nu m-au invadat gândurile negre prea tare. În plus, ca să fiu sigur că va fi memorabil, am fost de ziua mea la super petrecanie în Mykonos. O dată în viață, mi-am făcut de cap. Cu soția împreună, evident.
Citeste si Criza vârstei mijlocii, la femei – mit sau realitate! Care sunt cauzele și cum se manifestă
Despărțirea de familie a fost cea mai grea. Șase luni departe de ei a fost foarte, foarte dificilă. De aceea pentru mine a fost suficientă o ediție.
Toți concurenții au povești impresionante. Acesta este unul dintre criteriile pentru care sunt selectați. Un plus la impresie îl fac, evident, finaliștii, cei care îndură povestea până la capăt. Ei sunt cel mai mult de apreciat pentru că a sta în junglă șase luni, fără confort și provizii, este aproape inuman.
Sincer nu m-am gândit niciodată la această întrebare. Sunt mulțumit de viața mea și cred că toate eșecurile și succesele de până acum m-au adus în acest punct de bine. În plus, nu văd cu ce m-ar ajuta să-mi pun astfel de întrebări, la care nu aș putea avea răspuns vreodată. Mă întreb, însă, ce pot face mai bine azi ca ieri sau cum îmi pot îndeplini anumite planuri. Da, de asta mă preocup zilnic pentru binele meu, al familiei mele și, de ce nu, la scară mică, de binele semenilor mei.