Dan Diaconescu, cu o BLONDĂ MISTERIOASĂ la Nisa FOTO

În timp ce avocaţii negociau contractul de privatizare, iar angajaţii Oltchim protestau pentru că nu şi-au primit salariile, Dan Diaconescu a plecat pentru două zile, la Nisa, cu o blondă, potrivit libertatea.ro.
Romania TV
27 sept. 2012, 10:01
Dan Diaconescu, cu o BLONDĂ MISTERIOASĂ la Nisa FOTO

Speranţele angajaţilor de la Oltchim se pierd pe zi ce trece, în ciuda faptul că la licitaţia de săptămâna trecută, pentru privatizarea combinatului. a fost găsit un cumpărător. Însă cel ce a fost declarat câştigător, Dan Diaconescu, se joacă şi cu nervii lor şi cu cei ai reprezentanţilor Guvernului, refuzând să vină cu bani pentru preluarea pachetului majoritar al acţiunilor Oltchim.

În schimb, Dan Diaconescu s-a întors, miercuri, în ţară după două zile de călătorii prin Europa şi a declarat că s-ar fi plimbat prin cinci ţări în căutare de parteneri pentru preluarea colosului de la Vâlcea.

„Senzaţional” este şi faptul că Diaconescu a fost însoţit de blonda de care nu se desparte în ultima vreme. Este vorba despre Diana Voiculescu, directorul OTV, care a încercat miercuri, la aeroport, să se ascundă de ochii presei, furişându- se în maşina lui Diaconescu.

Diana Voiculescu a intrat în atenţia presei în 2011, după ce a fost tâlhărită în faţa casei ei din Capitală de un individ care a atacat-o cu un cuţit şi i-ar fi furat 8.000 de euro şi 20.000 de lei.

CITEŞTE ŞI: Condiţiile lui Dan Diaconescu pentru privatizarea Oltchim

DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, imagini incendiare cu cea mai frumoasă româncă! Cum poate să arate actrița la 37 de ani!
Fanatik.ro
Afacerea cu care un străin are un succes nebun în România. Cultivă o plantă ocrotită de lege, un singur fir se vinde cu 20 de lei
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizie oficială se aplică de sâmbătă, 17 mai
Playtech.ro
Țara din UE care a suspendat Schengen. Reapar controalele la graniță pentru români
DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
wowbiz.ro
Gestul sfâșietor făcut de Ionel Ganea după accidentul care i-a băgat băiețelul în comă
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
O comoară ascunsă printre munții României. Locul unde natura alină suferințele
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Amenințare cu bombă la bordul unui avion Ryanair! Pasagerii au rămas blocați în avion, iar pista a fost închisă
Cancan.ro
Cele două ZODII care au parte de noroc divin începând de joi, 15 mai 2025. Jupiter și Venus aduc numai beneficii pentru acești nativi!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia anunțată de Călin Georgescu personal. Toată România aștepta înainte de alegeri: Pregătiți-vă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
"Nu-i un tată sănătos la cap!" Vecinii lui Ionel Ganea rup tăcerea: "El mergea și copilul..."
Ultimele informații despre starea de sănătate a fiului lui Ionel Ganea. Fostul fotbalist nu se dezlipește de lângă patul micuțului
MediaFlux
Amenzi pentru românii care stau la bloc. Obiceiul care îi poate costa scump
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Șoc pentru justiția din România! Președintele SUA, Donald Trump, dat în judecată; Udrea și Băsescu, citați într-un proces-bombă