Tânărul fără permis conducea BMW-ul pe care îl primise cadou de la mama sa. Se întrecea cu un şofer cu Audi, care avea carnet de numai câteva luni. La un moment dat, tânărul fără permis a încercat să-şi depăşească prietenul, însă l-a acroşat. BMW-ul a părăsit drumul şi s-a răsturnat. În schimb, maşina Audi a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism condus regulamentar. În acest autoturism condus regulamentar se aflau Dan Finuţu, în vârstă de 44 de ani şi soţia sa, ambii decedând pe loc.
În Audi se aflau nouă persoane, printre care şi doi copii. Maşina s-a rupt în două când s-a lovit cu autoturismul venit de pe contrasens. Victimele şi bucăţi din maşini au fost aruncate la zeci de metri. Imediat după impact au murit şase persoane, iar o alta la spital. Restul pasagerilor au fost răniţi grav.
Patru dintre răniţi, un copil de cinci ani, o femeie cu fractură cervicală C6 şi C7, precum şi doi bărbaţi, în comă, intubaţi, au fost aduşi cu elicopterele la spitale din Bucureşti.
Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Tulcea, unde au fost transportate nouă persoane rănite, în urma accidentului şi-au pierdut viaţa şapte persoane, dintre care şase au fost găsite moarte la locul accidentului, iar a şaptea a murit la spital, în timpul intervenţiei chirurgicale, din cauza hemoragiei interne, produse în urma rupturii de rinichi şi ficat.
Dan Finuţu deţine un en-gros în Alexandria și are mai multe firme prin toată țara. La începutul lunii februarie 2011, mascații și poliția au descins la palatul lui Finuțu, unde au făcut mai multe percheziții, fără să spună exact ce anume căutau.
Finuțu avea legături cu interlopul Bercea Mondial din Slatina, țiganul din Buzescu fiind naș de cununie la nunta lui Ambasador, unul dintre fiii lui Bercea.