Dan Fredinburg, preşedinte executiv al Google, mort în urma avalanşei de pe Everest

Pe Everest, cel puţin 14 alpinişti şi-au pierdut viaţa, în urma avalanşei. Printre ei, şi unul dintre directorii Google, Dan Fredinburg.
Alina Costache
26 apr. 2015, 07:41
Dan Fredinburg, preşedinte executiv al Google, mort în urma avalanşei de pe Everest

În avalanşa de pe Everest şi-a pierdut viaţa şi Dan Fredinburg, director executiv al Google. Alpinist experimentat, el se afla pe munte alături de alţi trei colegi. Aceștia au scăpat cu viață.

În vârstă de 33 de ani, Dan Fredinburg a condus mai multe echipe Google pe unele dintre cele mai înalte vârfuri din lume, unde făcea poze pentru Google Maps.

Cea care a confirmat că Dan a murit în avalanşă a fost sora lui cea mică, potrivit usmagazine.com.

Cu o zi înainte de avalanşă, el s-a pozat la înălţime, în inima muntelui şi a publicat fotografia pe contul său de Facebook.

Paisprezece persoane au murit pe muntele Everest într-o avalanșă declanșată de cutremurul ce a devastat Nepalul sâmbătă, potrivit unui nou bilanț care ar putea crește în continuare, a declarat duminică un responsabil nepalez, citat de AFP.

Paisprezece decese au fost confirmate până acum. Ne temem că bilanțul ar crește. Încercăm să trimitem la fața locului elicoptere„, a declarat Gyanendra Kumar Shrestha, un responsabil al departamentului de turism din Nepal.

Tabăra de bază a alpiniștilor de pe fața sudică a Everestului a fost sever afectată în urma celor două cutremure puternice, cu magnitudini de 7,8 și, respectiv, 6,7 grade, care s-au produs în dimineața zilei de sâmbătă, în munții Himalaya, la cca. 80 km nord-vest de capitala Nepalului, orașul Kathmandu, informează Asociația Română pentru Alpinism și Explorare într-un comunicat de presă.

Citeşte şi MESAJELE lui Alex Găvan, alpinistul român de pe Everest, au ajuns în presa internaţională

Peste 2.000 de morţi şi aproape 5.000 de persoane dispărute este ultimul bilanţ oficial al cutremurului devastator de 7,8 din Nepal. 19 români au fost prinşi în mijlocul dezastrului. Autorităţile de la Bucureşti au luat legătura cu toţi şi s-au asigurat că sunt în regulă.

Citeşte şi BILANŢ OFICIAL: Peste 2.000 de morţi în urma cutremurului din Nepal. Cei 19 români sunt în siguranţă

Citeşte şi Cutremur cu magnitudine 5.6 în Taiwan. Replică de 5.4 în Nepal

 

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Capăt de drum pentru Călin Georgescu. A venit verdictul: Jocul s-a închis!
Playtech.ro
Regula din parcările supermarketurilor care îți poate aduce o amendă uriașă de 2.000 de lei
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Potra, îndemn la lovitură de stat militară: Arestaţi-i pe toţi şi, dacă generalii voştri încearcă să vă oprească, arestaţi-i şi pe ei.
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Motivul real pentru care BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
George Simion ar putea candida la președinție. Cheia se află la Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari