Dan Grecu, fiul lui „Butoane”, condamnat la zece ani închisoare cu executare pentru trafic de minori

Dan Grecu, fiul lui Octavian Grecu, zis "Butoane", a fost condamnat de Tribunalul Giurgiu la zece ani de închisoare pentru trafic de minori, decizia nefiind definitivă.
Romania TV
07 aug. 2012, 11:35
Dan Grecu, fiul lui

Instanţa Tribunalului Giurgiu a decis condamnarea lui Dan Grecu la zece ani de închisoare cu executare şi opt ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care este acuzat de trafic de minori.

Judecătorul a menţinut starea de arest a lui Dan Grecu şi a dispus ca din pedeapsa lui să fie dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive, respectiv din 27 octombrie 2011.

Alături de Dan Grecu, în acelaşi dosar instanţa l-a condamnat pe Gabriel Cătălin Şandru la patru ani de închisoare cu executare şi patru ani interzicerea unor drepturi, după împlinirea vârstei de 18 ani. Şandru a mai primit o pedeapsă de un an de închisoare pentru act sexual cu un minor şi un an interzicerea unor drepturi, după împlinirea vârstei de 18 ani, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare.

Denisa Florentina Mândruţ a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de minori şi trei ani interzicerea unor drepturi, după împlinirea vârstei de 18 ani. Instanţa a dispus ca în cazul acesteia să fie dedusă din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv din 27 octombrie 2011 în 15 noiembrie 2011, când a expirat mandatul de arestare preventivă de 19 zile.

Gabriel Cătălin Şandru, în solidar cu părţile responsabile civilmente Neculai şi Caterina Şandru, trebuie să îi plătească părţii vătămate Andreea Iuliana Mihăilă suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Totodată, Dan Grecu şi Denisa Florentina Mândruţ, aceasta din urmă în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Mariana Mitiţescu, trebuie să plătească părţii vătămate Ştefania Cornelia Alecsii suma de 5.000 de lei cu titlu de daune morale.

Decizia din 26 iulie a Tribunalului Giurgiu nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs de cei trei la instanţa superioară.

În noiembrie 2011, Dan Grecu, Gabriel Cătălin Şandru şi Denisa Florentina Mândruţ, ultimii doi în vârstă de 17 ani, au fost trimişi în judecată, în stare de arest, de procurorii DIICOT, pentru trafic de minori.

Potrivit anchetatorilor, Denisa Florentina Mândruţ racola minore în vederea practicării prostituţiei, acestea fiind prezentate ulterior lui Dan Grecu.

La percheziţiile făcute anul trecut la locuinţa lui Dan Grecu a fost găsită una dintre victime, în vârstă de 15 ani, preciza DIICOT.

Octavian Grecu este arestat preventiv, alături de alte 38 de persoane, printre care ginerele senatorului Cezar Măgureanu, Sorin Găzdac, omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol, Daniel Niţu, director la firma acestuia, şi de şefi din ANAF, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 40 de milioane de euro anual, începând din 2010.

Totodată, senatorul Cezar Măgureanu este cercetat în libertate, fiind acuzat că i-a sprijinit pe ginerele şi fiica lui.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracţională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.

Activitatea grupului infracţional a vizat tranzacţiile comerciale intracomunitare cu zahăr şi a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA Bucureşti – reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA Bucureşti – reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov – reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu – reprezentată de Sorin Adrian Găzdac şi Livia Ioana Găzdac, s-a precizat într-un comunicat de marţi al DIICOT.

Procurorii DIICOT spun că activitatea infracţională realizată în judeţul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis „Butoane”.

Numele lui Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane” a revenit în atenţia presei în contextul agresiunii căreia i-a căzut victimă baschetbalistul american Chauncey Hardy, într-un bar din Giurgiu.

În octombrie 2011, că Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane”, apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu şi o instituţie bancară, în acelaşi contract fiind girant şi fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deţine în proprietate.

Ulterior, presa a difuzat înregistrări din 2009 în care senatorul Cezar Măgureanu, la acea vreme membru PDL, apărea la o petrecere cu manelişti care îl avea ca protagonist pe Octavian Grecu.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Care sunt orașele unde se vând case cu doar 1 euro. Proprietari pot deveni inclusiv românii, dar trebuie îndeplinite câteva condiții
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost o legendă vie. Drum lin, maestre! Ne va fi foarte dor de el
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru cei care vor să se căsătorească în Italia. Fără acest act special, ceremonia nu este posibilă
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Confruntarea Trump-Zelenski, parodiată într-un show TV: „Eu cu Putin jucam cărți minunat împreună”. Vance a vizitat Ucraina „pe Google Maps”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Horoscop duminică, 2 martie 2025: Leii vor avea o stare deosebită
Spynews
Tzancă Uraganu a petrecut 1 martie alături de prima lui dragoste, Lambada. Ce cadou i-a făcut / FOTO
Evz.ro
Unde l-a sărbătorit Cristina Ich pe iubitul ei. Ipostaze fierbinți cu cei doi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cutremur sâmbătă seară în România! În ce orașe s-a resimțit și ce magnitudine a înregistrat seismul
Cancan.ro
Zodia care poate avea probleme cronice de sănătate în martie 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat personal: S-a terminat! Vestea dată în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
Larry, celebrul motan din Downing Street, fură din nou atenția la întâlnirea cu Georgia Meloni
MediaFlux
Unii pensionari primesc 125 de lei în luna aprilie. Banii nu sunt însă pentru toată lumea
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!