Dan Negru, anunț surprinzător la început de an: „Cei mai mulți mi-au spus că e un curaj să mărturisesc public acest lucru”

Dan Negru a publicat o carte alături de părintele Vasile Ioana. E ușor de citit, de înțeles și poate fi o lectură utilă și plăcută chiar și pentru cei care nu sunt neapărat "cu biserica".
Alina Costache
03 ian. 2023, 20:15
Dan Negru, anunț surprinzător la început de an:

Dan Negru și părintele Vasile Ioana au lucrat împreună la cartea „Dialogul Speranței | Despre liniștea sufletului”.

Mulți l-au lăudat pe Dan Negru și l-au apreciat pentru actul de curaj de a-și mărturisi public credința. Omul de divertisment e de altă părere, însă. Pentru el acest lucru înseamnă normalitate.

„Cei mai mulți mi-au spus că este un curaj, în ziua de azi, să-ți mărturisești public credința, iar eu, printr-o carte scrisă cu un preot, am făcut-o. Nu cred că este curaj, cred că este normalitate. Am încercat prin cartea aceasta – „Dialogul Speranței | Despre liniștea sufletului” – să lămuresc, prin întrebări, nelămuriri care, pe mine, mă măcinau și care erau legate de credința mea. I-aș îndemna pe toți spre curaj. Astăzi, cel mai curajos este să gândești singur și cu voce tare”, a spus Dan Negru într-un interviu pentru DC News.

Citește și Dan Negru dezvăluie secretul reuşitei în carieră: „Degeaba ai un mentor care îţi deschide uşa dacă tu nu ştii să intri

Practic, cartea lui Dan Negru, apărută la Editura Bookzone, este un dialog cu părintele Vasile Ioana din care află răspunsul la multe întrebări legate de credință.

Extras din cartea „Dialogul Speranței | Despre liniștea sufletului”

Dan Negru: Sunt necazurile consecințele păcatelor noastre trecute?

Părintele Vasile Ioana: Întotdeauna.

Dan Negru: Inclusiv bolile?

Părintele Vasile Ioana: Fiecare dintre noi vine în existenţă cu un ADN moștenit, ne trăim întreaga viață făcând alegeri. O mare parte dintre bolile pe care le avem e generată de stres, de angoase, de agitația cotidiană în care trăim, de alimentația nesănătoasă. Dumnezeu construiește perfect din „fabrică” acest utilaj, această mașinărie – corpul uman. Doar noi îl stricăm. Hai să facem o paralelă cu domeniul auto. Cum îți întreții mașina, așa o ai. De pildă, dacă intri în curbe cu viteză, nu ocolești gropile, când te duci la service, constați că, deși este aproape nouă, are multe defecțiuni și nu te mai ajută la fel ca înainte. Așa se întâmplă și în cazul corpului uman.

Citește și Tragedia care i-a unit pe Dan Negru și Florin Piersic: „Mă suna în fiecare dimineață la ora 9”

Dan Negru: Mulți descoperă la doar 30 de ani că sunt praf.

Părintele Vasile Ioana: Nu ai cum să vrei ca mașina să arate ca nouă, atât timp cât ai intrat cu ea în copac, ai făcut daună totală, ai revopsit-o. O astfel de mașină, deși are abia doi ani, va arăta ca de cel puțin zece. Așa și trupul: dacă nu-l folosim rațional, ci abuzăm de el, se ruinează, se compromite, îngreunând și viața sufletului. Smerenia ce face? Te ține acolo, în viteza legală, ca să nu ți se întâmple lucruri grave.

Dan Negru: Păcatele deteriorează și corpul fizic?

Găsiți răspunsul în cartea „Dialogul Speranței | Despre liniștea sufletului”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
S-a decis limită pentru cei care achită numerar. Se justifică fiecare ban. Trebuie să prezinți dovada obligatoriu
Playtech.ro
Ce este interzis să faci de Sfântul Gheorghe pentru a nu avea ghinion. Atragi pagubă şi boală
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
România, lovită de un episod de vreme rea. Cod galben de vijelii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de apartamente. Lucrarea nu necesită autorizație. Vecinii n-au ce să-ți facă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Terciul frumusetii, elixirul tineretii fãrã bãtrânete: cu orz, apã si lapte, dupã o retetã secretã!
MediaFlux
Alegerile de la Vatican, influențate de modificările făcute de Francisc. Care sunt condițiile pentru a deveni papă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat