Dan Negru condamnă lipsa de promovare a stațiunilor turistice de pe litoral. Ce l-a deranjat pe prezentatorul TV pe Autostrada Soarelui

Dan Negru este unul dintre cei mai urmăriți oameni de televiziune din România. Acesta și-a construit în timp o baza uriașă de urmăritori cu care împărtășește opinii și credințe. De această dată, el și-a exprimat nemulțumirea cu privire la lipsa oricărui panou care să indice stațiunile turistice de la malul Mării Negre pe Autostrada Soarelui.
Mircea Filipescu
06 aug. 2023, 09:29
Dan Negru condamnă lipsa de promovare a stațiunilor turistice de pe litoral. Ce l-a deranjat pe prezentatorul TV pe Autostrada Soarelui

Dan Negru și-a exprimat dezamăgira față de lipsa promovării atracțiilor turistice de-a lungul drumului către litoral. Prezentatorul TV a remarcat că pe Autostrada Soarelui nu a întâlnit nici măcar un panou care să indice destinațiile turistice.

Citește și: Dan Negru, acuzații dure după incendiile din Grecia: „Dau foc pădurilor ca să-și extindă acolo hotelurile”

Îndreptându-se spre litoral pentru a-și petrece sfârșitul de săptămână, Dan Negru a distribuit, conform obiceiului său din ultima perioadă, un scurt videoclip despre locurile pe care le-a explorat.

„Am plecat spre mare în dimineața asta. Autostrada care duce spre litoral e ticsită de reclame: unde te uiți, stânga, dreapta, vezi doar panouri publicitare la jocuri de noroc, la poker, la magazine, la orice! N-am văzut în schimb nici măcar un indicator turistic care să te trimită la zonele turistice de aici și sunt multe.

Poți să ajungi de aici ușor la Adamclisi, la cetatea Capidava, la Peștera Sfântului Andrei, acolo unde a poposit unul din apostolii lui Iisus: Andrei. Drumul către succes și drumul către eșec arată la fel. Niciun indicator turistic pe Autostrada Soarelui care duce spre litoral, deși Dobrogea e plină de atracții turistice”, a spus prezentatorul în filmarea postată pe rețelele sociale.

În Mamaia, locul unde își savurează sfârșitul de săptămână, Dan Negru optează pentru cazarea la hotelul Savoy, o alegere constantă ori de câte ori ajunge în stațiunea de la Marea Neagră.

„Am ajuns într-un final în Mamaia. Atunci când vin la Mamaia, mai ales anul acesta am stat la hotelul Savoy. Îmi place la Savoy cel mai mult plaja. Are o energie foarte bună!”, a mai spus Dan Negru.

Cunoscuta personalitate de la Kanal D publică aproape zilnic pe platformele sale de socializare mesaje care avertizează cu privire la scăderea valorii turistice a României.

Unde îi trimite Dan Negru pe români

Mulți români își petrec vacanțele prin Grecia sau Turcia. Totuși, unii preferă țara noastră, precum Dan Negru, care a devenit „fan Delta Dunării”. Prezentatorul TV se arată deranjat de românii care călătoresc în străinătate, dar uită de țara de origine.

„Cunosc români care au fost de vreo cinci ori în Grecia și niciodată-n Deltă. După Halkidiki și Albena, măcar o dată-n viață veniți și aici! Pentru că fericirea e călătoria, nu destinația!”, a scris Dan Negru pe Facebook.

Pentru a-i convinge pe români că merită să meargă în Deltă, cunoscutul prezentator de revelioane a ținut să-l citeze pe Ion Minulescu.

„După ce a văzut apusul de soare în Deltă, Minulescu a scris cele mai frumoase versuri despre soare… Corigent la limba romană în scoală, mama lui Minulescu spunea că toată vara corigenței i-a fost rușine să scoată capu-n lume.  Mai târziu, corigentul la română, Ion Minulescu devine un reper al literaturii române. Am văzut multe apusuri frumoase în lume, de la Santorini până-n Tenerife dar apusul din Delta Dunării e singurul care-mi amintește de cele mai frumoase versuri scrise vreodată despre soare:

‘Răsar, mă înalţ, cobor/ Şi-apoi dispar/ Şi-apusul meu e totuşi răsărit…/ Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar/ Singur și veşnic, uitat în infinit”, a dezvăluit Dan Negru în mediul online.

Citește și: Dan Negru, reacție neașteptată după ce David Popovici a ratat podiumul la Campionatul Mondial: „Nici spaniolii nu l-au iertat pe Nadal”

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cel mai controversat film al anului. Actriță transgender, în rolul lui Dumnezeu
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ucraina a semnat! Trump a primit ce și-a dorit
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai