Dan Şova, la mâna colegilor. Cererea de ARESTARE a ajuns la Senat: „Aici nu e fabrică de trimis la eşafod”

Cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a senatorului PSD Dan Șova a ajuns, luni dimineață, la Senat, informează România TV. 
Ionela Marcu
16 mart. 2015, 11:39
Dan Şova, la mâna colegilor. Cererea de ARESTARE a ajuns la Senat:

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că cererea DNA de arestare pe numele senatorului PSD Dan Șova a ajuns la Biroul Permanent.

Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova va fi luată în discuție în Comisia juridică a Senatului, care va trebui să dea un aviz favorabil sau nefavorabil.

„Comisia Juridică trebuie să analizeze dosarul să îi dea posibilitatea și domnului Șova să consulte dosarul și ulterior să formulez un punct de vedere. Nu știu cât timp are nevoie Comisia, dar având în considerare faptul că se cere arestarea unei persoane e o chestiune extrem de serioasă care trebuie tratată la modul cel mai corect, nu cu superficialitate pentru că nu ne jucăm cu libertatea oamenilor, oamenii sunt născuți liberi și trebuie să trăiască liberi. Aceasta e cea mai gravă măsură care se poate lua, de retrângere aa libertății. Sigur că pedeapsa cu închisoare se poate lua când cineva e vinovat. Comisia Juridică trebuie să analizeze cu mare atenție și să dea un punct de vedere. Comisia Juridică nu are limită pentru acest lucru, ea trebuie să nu se pripească. Aici nu e fabrică de trimis la eșafod, ca să fie bine înțeleasă chestiunea„, a spus Tăriceanu.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a declarat, după şedinţa Biroului Permanent, că cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova a fost trimisă la Comisia juridică.

Potrivit Regulamentului Senatului, în cazul solicitării privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, Comisia juridică are termen trei zile pentru a elabora raportul, iar plenul Senatului are termen cinci zile pentru a da un vot în urma avizului Comisie juridice.

Astfel, este de aşteptat ca la Biroul Permanent de săptămâna viitoare să se stabilească, în baza raportului Comisie juridice, data la care se va desfăşura votul în plen.

Decizia finală privind solicitarea DNA va fi luată în plenul Senatului. Senatorii vor decide prin vot dacă Dan Şova poate fi arestat.

Procurorii DNA au cerut, vineri, încuviințarea arestării preventive a senatorului Dan Șova, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Procurorul şef al DNA a trimis, vineri, procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

CITEŞTE ŞI  Ponta: Povestea că eu cu Şova am făcut ceva la Turceni – Rovinari este falsă

Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică că recomandarea pe care a făcut-o aleșilor PSD este să voteze „pentru” în cazul cererilor formulate de DNA.

„Recomandarea noastră a fost întotdeauna de a se vota „pentru”. Dar, dincolo de recomandare, oamenii au propria lor minte”, a spus Ponta. 

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti