Dan Voiculescu: A apărut o erodare a USL. Dacă nu suntem atenţi, Uniunea îşi poate pierde legitimitatea

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, consideră că, dacă partenerii din Uniunea Social Liberală nu vor fi 'atenţi', alianţa îşi va putea pierde legitimitatea, transmite Agerpres.
Filip Stan
30 oct. 2013, 13:07
Dan Voiculescu: A apărut o erodare a USL. Dacă nu suntem atenţi, Uniunea îşi poate pierde legitimitatea

Liderul conservator atrage atenţia că a apărut ‘o erodare’ a alianţei.

‘Alianţa social-liberală şi-a asumat, încă de la formare, ‘însănătoşirea’ României din 2012 şi ducerea la îndeplinire a speranţelor românilor. Guvernarea n-a fost simplă, datorită concurenţei agresive, luărilor de poziţie din interiorul alianţei sau a restanţelor vechiului Executiv. A apărut astfel o erodare a alianţei în ansamblu. Însă, în condiţiile în care nu vom fi atenţi şi ne vom rătăci în continuare în mize personale şi în rivalităţi interne, există posibilitatea ca alianţa să se poziţioneze atât de departe încât să-şi poată pierde legitimitatea. Nu sunt importanţi X, Y sau Z, persoane care au creat sau au susţinut acest proiect politic. Este important ce se întâmplă cu milioanele de români care şi-au făcut treaba faţă de USL când ne-au votat, când ne-au acordat încrederea şi ne-au sprijinit înainte de alegeri. Acum, USL trebuie să-şi facă datoria faţă de români şi să-şi respecte promisiunile făcute’, a declarat Dan Voiculescu miercuri.

Potrivit acestuia, trebuie avut în vedere permanent faptul că miza nu este ‘agăţarea de o construcţie politică’.

‘Trebuie să avem permanent în vedere faptul că miza nu e să ne agăţăm de o construcţie politică. Miza e ce face această construcţie politică pentru ţară, cum îşi respectă obligaţiile asumate şi cum răspunde unei necesităţi. Este obligatoriu să ţinem pasul cu realităţile şi nevoile lumii în care trăim şi să ne adaptăm acestor obiective, pentru că niciun proiect instituţional nu e mai important ca realitatea care l-a produs’, a mai spus preşedintele fondator al PC.

VEZI SI:

Băsescu: Ponta este şantajat de Dan Voiculescu VIDEO

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Sabrina, gest sfâșietor la o zi după înmormântarea lui Andrei Perneș. Cutremurător ce a făcut la locul accidentului
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cea mai mare notă de la Bamboo: 104.000 de euro. Ce făcea Joshua Castellano
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Macron şi Merz subliniază cooperarea pentru o Europă puternică după alegerile din Germania
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!