Dosarul privatizării ICA, amânat pentru 10 iunie

Curtea de Apel Bucureşti a amânat marţi, pentru 10 iunie, dezbaterile în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care inculpat este şi Dan Voiculescu.
Romania TV
13 mai 2014, 06:39
Dosarul privatizării ICA, amânat pentru 10 iunie

Curtea de Apel Bucureşti urma să judeceze marţi dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care inculpat este şi Dan Voiculescu.

Pe 29 aprilie, un complet format din doi judecători ar fi trebuit să se pronunţe pe mai multe excepţii ridicate de avocaţii lui Dan Voiculescu, prin care se solicita anularea unei hotărâri de guvern prin care ICA a fost transformat din institut în societate comercială, introducerea Ministerului Finanţelor ca parte civilă în dosar şi trimiterea la ÎCCJ a unei cereri privind rezolvarea unei probleme de drept.

Şedinţa de judecată nu a mai avut loc, deoarece judecătorul Stan Mustaţă a fost ridicat de procurori şi dus la DNA pentru audieri, el fiind acuzat că a cerut bani de la mai mulţi inculpaţi şi persoane condamnate, printre care şi de la Mihai Stoica, pentru a da soluţii favorabile acestora.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft trei produse pe care foarte mulți români se bat să le cumpere. Sunt în toate magazinele de sâmbătă, 12 aprilie. Au prețuri excelente, se vor vinde ca pâinea caldă, pentru că nu sunt mereu la ofertă
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Val de seisme fără precedent. Este alertă maximă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii