Danemarca refuză să primească refugiaţi

Danemarca a anunțat vineri că va refuza să ia parte la sistemul de repartizare centralizată a refugiaților între țările Uniunii Europene, propus de Comisia Europeană, relatează AFP și Reuters.
Alina Costache
11 sept. 2015, 12:43
Danemarca refuză să primească refugiaţi

„Nu vom face parte din sistemul de repartizare a 160.000 refugiați”, a declarat agenției de presă daneze Ritzau ministrul integrării, Inger Stojberg, întrebat despre această propunere a Germaniei pe care Comisia Europeană vrea să o pună în aplicare extrem de rapid.

La fel ca Marea Britanie și Irlanda, Danemarca dispune de opțiunea de neparticipare la politica de azil a Uniunii Europene.

Patru ţări europene refuză cotele obligatorii de refugiaţi

„Cred că trebuie văzut că există deja o repartizare informală a solicitanților de azil în Europa”, iar „noi ne situăm deja extrem de sus” în clasamentul țărilor de primire, a spus ministrul.

Danemarca a primit aproape 15.000 de solicitanți de azil în 2014. Raportat la populația sa, ea a fost anul trecut a cincea țară din UE după numărul de solicitanți de azil găzduiți, în fața Germaniei, potrivit Eurostat. Copenhaga se așteaptă să primească alți circa 20.000 în acest an.

Danemarca este condusă din iunie de un guvern liberal care s-a angajat să înăsprească legislația privind imigrația pentru a obține sprijinul Partidului Popular Danez, formațiune anti-imigrație situată pe poziția a doua la alegerile legislative.

Reacția Danemarcei la valul de imigranți a fost haotică. Copenhaga a încercat să-i înregistreze pe refugiați în conformitate cu regulile UE și a închis temporar căi de transport dinspre Germania, însă ulterior le-a permis imigranților să călătorească liber, devenind tot mai evident că poliția nu îi va putea opri.

Peste 3.000 de imigranți au intrat în Danemarca în această săptămână, dar majoritatea au spus că vor să ajungă în Suedia, care are o politică mai primitoare, acordând automat permise de ședere permanentă sirienilor și oferind ajutoare mai mari.

În schimb, Finlanda a acceptat vineri cota de 2% din cei 120.000 de noi solicitanți de azil care vor fi redistribuiți între statele membre ale Uniunii Europene, dar a transmis că se opune sistemului de cote obligatorii propus de Comisia Europeană și că vrea să reducă ajutoarele pentru refugiați, relatează Reuters.

 
 

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Rețetă de burgeri din cartofi și cașcaval. Alternativa perfectă pentru înlocuirea cărnii
Bzi.ro
Andra a avut parte de o surpriză neașteptată în Canada! Ce a făcut un mare campion
Fanatik.ro
Schimbare la Hidroelectrica de care vor beneficia toți clienții. Ce se întâmplă cu plata facturilor
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Va fi înlocuit. I se pregătește lovitură de grație
Playtech.ro
Petre Roman, fotografiat în pădure! Imaginile la care nu se aştepta nimeni, ce făcea în...
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Un antrenor abuzator se iubește în taină cu o campioană din tenis: fără mine, culegeai cartofi în Rusia
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 fructe bogate în fibre, care te ajută să slăbești. Ce alte beneficii au pentru sănătate
Spynews
De ce nu ar putea Mihai Petre să fie concurent la Te cunosc de undeva! Juratul a dezvăluit ce frici ar avea: ”Nu mă simt stăpân”
Evz.ro
Locul din România pe care îl caută toată lumea pe Google Maps. A devenit popular imediat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
A sărit să își salveze sora, însă viața le-a fost curmată. Două surori de doar 2 și 3 ani au murit după ce au căzut într-un lac înghețat din Mureș
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, reacție bizară după ce a fost înșelată de Felix: ”În universul nostru…”
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Dezvăluirea care îl îngroapă definitiv. Legături cu temutul GRU
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
substantial.ro
Reformele PNRR, în impas: România riscă să piardă miliarde de euro
MediaFlux
ALERTĂ după discuția TRUMP - PUTIN! ”Lumea se afla în pragul Apocalipsei”, anunță Kremlinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?