Fostul preot Daniel Balaş susţine că postul pe care oamenii îl ţin în zilele noastre nu are nimic de-a face cu postul autentic, „cu adevăratul post pe care-l cere Divinitatea„.
Şi asta şi din cauza faptului că există multe opţiuni alimentare care suplinesc lipsa produselor pe bază de carne, dar şi din cauza faptului că cei mai mulţi dintre cei care postesc renunţă doar la mâncarea „de dulce„, nu şi la comportamentele care nu-i sunt plăcute lui Dumnezeu: injurii, bârfa, ura.
„Voi acum sunteţi privilegiaţi: aveţi crenvurşti vegetali, brânză vegetală, burgeri, numai că gândiţi animal şi vorbiţi şi animal. Stau şi mă gândesc cum se cufuresc oamenii acum 40 de zile să ţină post. Cred că şi Dumnezeu se străduieşte 40 de zile să vă creadă.
Nu are nicio treabă cu adevăratul post pe care-l cere Divinitatea. Iisus a postit 40 de zile în munte fără apă, fără mâncare. Moise, la fel. Noi, acasă, frumos la televizor, cu bârfa-n nas, cu colegii, mâncându-ne unul pe altul de dimineaţă până seara, cu toate bunătăţile pe masă, cu nervi în trafic, cu injurii că ăla ne-a tăiat faţa şi că ălălalt ne-a furat locul de parcare şi uite aşa ce post minunat ţinem noi şi, după 40 de zile, zicem: ‘Of, am scăpat de acest urcuş duhovnicesc’. Care urcuş, că după aia te-ai dus pe tobogan mai jos decât erai?„, spune Daniel Balaş.
Apelând la o metaforă, Daniel Balaş explică faptul că postul de 40 de zile este asemenea unui plasture care acoperă o rană pe o perioadă determinată, dar, de fapt, după îndepărtarea lui, nu este vindecată.
„Nu vă daţi seama că până acum aţi băgat carne în voi în ultimul hal şi dintr-odată i-aţi tăiat carnea corpului şi o să înceapă să muşte din aproapele în ultimul hal? Postul este permanent, tu când vrei să te schimbi, te schimbi definitiv, nu vii cu plasture la Dumnezeu: ‘Ştii, eu îmi repar rana doar 40 de zile, pun plasture puţin pe ea’. Las-o să se vindece, nu veni cu pansamente din astea de scurtă durată, El nici măcar nu are nevoie de 40 de zile. Toţi cei care au luat binecuvântare, iertare de la El, au luat după câteva momente.
Noi nu avem respect pentru adevăratul post permanent pe care-l cere Divinitatea. Isaia la 58 spune aşa: ‘Iată postul plăcut mie, rupe lanţurile inimii. Fiţi buni’„, explică Daniel Balaş.
Fostul preot adaugă că nu le spune niciodată oamenilor ce să mănânce în post, ci mai degrabă ce să nu mai mănânce „toată viaţa„, şi enumeră aici unele dintre cele mai frecvente sentimente care amărăsc sufletul omului, printre care: bârfa, duşmănia, frustrarea.
„Mă întrebaţi mulţi ce să mâncaţi în post. Nu ştiu, v-aş răspunde mai degrabă ce să nu mai mâncaţi toată viaţa: să nu-l mai mâncaţi pe colegul, să nu mai mâncaţi din soţ când nu vă ascultă, să nu mai mâncaţi din soţii când mai au şi ele ieşirile lor, din aproapele nostru şi să nu mai gustăm niciodată din invidie, frustrare, duşmănie, bârfă. Adevăratul post trebuie să fie o veşnicie, nu 40 de zile„, conchide fostul preot Daniel Balaş.