Daniel Chiriţă l-a provocat la o luptă în ring pe Giani Kiriţă. „Dacă nu vii tu, poate vine Mircea Badea!”

Daniel Chiriță și Giani Kiriță, foşti fotbalişti profesionişti, sunt aproape să se bată în cadrul unei gale profesioniste de kickboxing.
Filip Stan
26 feb. 2019, 11:46
Daniel Chiriţă l-a provocat la o luptă în ring pe Giani Kiriţă.

Giani Kiriță, vedetă Exatlon, fost căpitan al lui Dinamo și campion cu Bursaspor (Turcia), a primit recent provocarea de a se bate într-un cadru organizat cu Daniel Chiriță, fost căpitan al Petrolului Ploiești. Provocarea a fost lansată chiar de Daniel Chiriţă, lupta urmând să se desfășoare la Constanța, în luna august, în cadrul Galei „Oss Fighter 4”.

Mircea Badea, despre MOTIVUL REAL pentru care acceptă să lupte în ring. Ultima oară a fost făcut KO în 5 SECUNDE

„Îl provoc pe Giani Kiriţă, care e câine. Mă antrenez de vreo 3-4 ani la sală, mă antrenez cu Amansio Paraschiv, sunt cu Leonard Doroftei, ne antrenăm şi au zis: băi, dar tu când te baţi? Te antrenezi, dar când te baţi? Eu nu ştiu dacă el se bate, dar am zis să fac o provocare, să mă vadă oamenii, să simt, pentru că e altceva când te antrenezi şi altceva când eşti în ring, în meci oficial, ai alte trăiri”, a anunţat Daniel Chiriţă.

Petrolistul are și o variantă de rezervă, dacă Giani Kiriţă nu acceptă lupta: „Dacă nu acceptă, m-am gândit la Mircea Badea. Provoc tot. Foarte serios. Vreau neapărat să ajung în ring, să mă bat!”.

Într-un dialog telefonic purtat la o emisiune tv, cei doi au pus la punct detaliile confruntării:

Kiriţă: „Aoleo!”

Chiriţă: „Salut, lupule, câine!”

Kiriţă: „Uşor, uşor că eu sunt câine! Uşor! Păi lupul a provocat câinele. În ce sens m-ai provocat?”

Chiriţă: „La o gală de kickbox. Se va ţine în august. O să vii acasă până atunci.”

Kiriţă: „Da? Păi să vedem cum stăm, în ce condiţii… Eu sunt pentru. Cu Giani vor să se bată mulţi, dar e greu. E greu tare cu mine. În anumite condiţii, că nu stau aşa, să vină lumea să vadă că s-a bătut Giani. Noi o facem profesionist. Păi s-a luat de cel mai bun.”

Chiriţă: „Ştiu că tu mergi la orice concurs în anumite condiţii.”

Kiriţă: „Că aşa, mergem la colţ de stradă şi o dăm frumos. Eu nu prea am timp de antrenament.”

Chiriţă: „Te aducem de acolo, de unde eşti, reziliem contractul, te aducem aici.”

Kiriţă: „Ar fi premieră şi pentru mine”

Chiriţă: „Bravo! Asta e şi pentru mine.”

Kiriţă: „Haideţi să punem puţin frână, să nu accelerăm. Eu vreau să fac frumos, să vadă lumea un spectacol. Îţi dau numărul meu de telefon, spune-i managerului tău sau cine se ocupă. Când vreodată dau eu înapoi? Niciodată”.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
Playtech.ro
De se ce strâmbă pisicile după ce miros ceva? Specialiștii au descifrat reacția adorabilă a felinelor
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Probleme grave la Volkswagen. Peste 170.000 de mașini, rechemate în service
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxe majorate pentru proprietarii de mașini vechi și noi. Decizia programată pe 2 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
Ministerul Muncii a dat vestea cea mare! Se dau servicii gratuite pentru copiii din mediul rural
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT