Reprezentanţii ministerului au precizat că Iordache îşi va înainta demisia în cursul zilei de miercuri. „Rezultatele controlului au arătat că Iordache a semnat contracte pentru servicii de pază la un preţ de peste 13 ori mai mare decât preţul contractelor încheiate pentru acelaşi tip de servicii pentru primele cinci luni ale acestui an”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Valoarea totală a contractelor pentru şapte loturi, fiecare dintre acestea incluzând câteva judeţe, pe durata de şapte luni (din iunie până în decembrie) este de 42 milioane de lei, fără TVA.
Guvernul Boc a aprobat în luna serptembrie a anului trecut o ordonanţă pentru reducerea personalului ANIF, de la 5.000 de angajaţi la 1.500, şi introducerea unei taxe de îmbunătăţiri funciare pentru proprietarii terenurilor care beneficiază de acest tip de servicii.
Daniel Constantin declara la jumătatea lunii mai că preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), Bogdan George Ilea, şi vicepreşedintele agenţiei, Adrian Didă, au demisionat.
Totodată, el a afirmat atunci că a primit demisia lui Miron Moldovan, directorul general al Direcţiei Generale de Buget-Finanţe din Ministerul Agriculturii.
„Regret că a luat această decizie şi vreau să îi mulţumesc pentru activitatea pe care a desfăşurat-o foarte mulţi ani în Ministerul Agriculturii şi sper că în continuare va avea o poziţie foarte bună, fie în minister, fie în altă instituţie, dacă va considera de cuviinţă”, a spus Constantin.
Cu toate acestea, surse din minister au declarat că şi lui Moldovan i se ceruse demisia.