„Cred că a pierdut totul şi e dispus să facă orice, să spună orice. A făcut trei erori fundamentale. Prima este că a plecat din USL înainte de europarlamentare. Avea o şansă să ia peste 20 de la sută, aşa a pierdut tot electoratul USL. A pierdut şi nu mai are vreo şansă să câştige ceva sau peste 20 la sută. Apoi, a doua greşeală este că s-a decredibilizat, chiar şi în faţa lui Udrea sau Blaga, după ce a atacat USL. Mai are o singură şansă, de a se întoarce în USL. Al treilea motiv este că a jucat la două capete. Nu poţi fi în USL, dar să ai şi întâlniri cu Băsescu. Oricum vor fi reacţii în PNL şi riscă să piardă şi funcţia de preşedinte al PNL”, a declarat Daniel Constantin, la România TV.
De asemenea, preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a adăugat că Antonescu nu a venit niciodată în colegiul din judeţul Teleorman unde a fost ales senator şi au candidat împreună.
„În colegiul unde m-a scos pe mine deputat, în Teleorman, aşa cum zice el, cred că va fi foarte bine primit. De aia a venit foarte des, adică niciodată”, a comentat Dragnea.