Daniel Constantin, despre scandalul cu carnea de cal: Dacă vinovatul este în România îl vom pedepsi

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a arătat, vineri, că scandaluri precum acela referitor la o posibilă livrare a unor conserve conţinând carne de cal în loc de carne de vită în Marea Britanie ar trebui analizate cu o mai mare atenţie în contextul în care "România este arătată prea repede cu degetul".
Roxana Gagiu
01 nov. 2013, 10:37
Daniel Constantin, despre scandalul cu carnea de cal: Dacă vinovatul este în România îl vom pedepsi

„Eu fac un apel şi către presă şi către toţi cei care arată foarte repede cu degetul către România, întâi să analizeze cu foarte mare atenţie. Dacă vinovatul este în România de fiecare dată am spus că îl vom pedepsi, nu îi mai dăm voie să iasă pe piaţa Uniunii Europene. Vom lua toate măsurile necesare. Dar mi se pare totuşi că prea repede este arătată România cu degetul, prea repede se mediatizează. Eu m-am uitat aseară pe toate canalele din Marea Britanie după ce sigur că în România era breaking news peste tot „carne de cal din nou din România etichetată ca şi carne de vită„. Nu am văzut acolo un breaking news legat de subiectul acesta”, a spus Daniel Constantin prezent la conferinţa „Satul românesc are viitor”, organizată în cadrul târgului Indagra.

Acesta a explicat că, dacă lucrurile se certifică, este un caz grav şi că se va acţiona în consecinţă.

„Deja facem toate analizele necesare. Lotul din ianuarie care a fost contaminat se pare că are şi anumite mostre care sunt păstrate la cel care a exportat. Se fac toate analizele de rigoare pe mostrele respective. Din ce mi-au spus medicii veterinari se pare că nu se constatată urme de carne de cal peste limita admisă”, a explicat Constantin Daniel, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: România, în centrul unui NOU SCANDAL. Carne de CAL, etichetată drept vită, RETRASĂ de la vânzare în Anglia

De asemenea, ministrul Agriculturii a arătat că, în cazul scandalului legat de carnea de pui, dacă lucrurile nu se clarifică rapid probabil consecinţele vor fi foarte mari şi este păcat.

„Este un sector care se descurcă foarte bine, produsele româneşti sunt foarte bine apreciate pe piaţa Uniunii Europene. S-a exportat anul trecut pe piaţa europeană marfă în valoare de 250 milioane de euro. Aş fi extrem de precaut. Controlul veterinar din România este extrem de riguros. Meritele lor sunt recunoscute prin deblocarea pieţelor din China, în zilele următoare probabil din Turcia, în zilele următoare probabil şi pe piaţa europeană cu privire la carnea de porc. Acolo eram blocaţi din cauza problemelor cu pesta porcină de la 1 ianuarie 2007. Sper în câteva zile să deblocăm şi această situaţie. Sunt merite ale medicilor veterinari, în principal”, a declarat Constantin.

Un lot de conserve conţinând carne feliată de vită a fost retras de la vânzare în două reţele de magazine din Marea Britanie în urma detectării de ADN de cal. Conservele erau produse în România în ianuarie 2013, a relatat, joi, Sky News.

Declaraţia FSA confirmă că pachetele de 320 de grame având scris pe etichetă „Carne feliată de vită în sos” conţineau între 1% şi 5% ADN de cal.

Potrivit FSA, loturile respective de conserve au fost retrase de la vânzare deoarece carnea de cal nu figura pe lista ingredientelor de pe etichetă. Produsele aveau ca dată de expirare ianuarie 2016, adaugă sursa citată.

Pe de altă parte, în România, în această săptămână au fost retrase de la comercializare 7.352 kilograme de carne de pasăre din Bucureşti şi 6.200 kg din Braşov pe fondul unor suspiciuni privind o posibilă infestare cu salmonela.

Citeşte şi: Ipoteză şoc: Banii obţinuţi din vânzarea cărnii stricate din România ar fi putut finanţa reţele teroriste

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, a arătat în 30 octombrie, într-o conferinţă de presă, că autorităţile sanitar veterinare nu au, până acum, informaţii potrivit cărora carnea de pasăre livrată de Avicola Călăraşi ar fi fost contaminată cu salmonela.

Anterior, retailerul Selgros anunţase că a retras din magazinele sale toate produsele livrate de Avicola Călăraşi, din cauza aspectului şi calităţii necorespunzătoare, şi a decis stoparea oricăror livrări viitoare de marfă până la clarificarea situaţiei.

Citeşte şi: De ce a retras Selgros de la vânzare carnea suspectă, de la Avicola Călăraşi

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri