Daniel Constantin face public acordul din USL conform căruia preşedinţia Senatului revine PC

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a remis, joi, agenţiei Mediafax, textul acordului semnat în martie 2012 împreună cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, potrivit căruia, după alegerile parlamentare, nominalizarea USL pentru funcţia de preşedinte al Senatului revenea PC.
Filip Stan
13 feb. 2014, 16:35
Daniel Constantin face public acordul din USL conform căruia preşedinţia Senatului revine PC

„Pentru a înlatura orice dubiu, am luat decizia prezentării publice a documentului semnat împreună cu domnul Crin Antonescu, în martie 2012, care arată negru pe alb că funcţia de preşedinte al Senatului revenea Partidului Conservator, nu «în anumite condiţii», aşa cum susţinea domnia sa. În ciuda acestui angajament politic, am acceptat cedarea funcţiei către domnul Antonescu pentru a potenţa candidatura acestuia la funcţia supremă în stat, în spiritul parteneriatului din USL„, se arată într-o declaraţie a lui Daniel Constantin.

El a spus că a luat decizia prezentării publice a acestui document „ca urmare a dezinformării propagate în plan public în legătură cu ponderea Partidului Conservator în guvernare”.

„Accentuez că nu exista intenţia ca Partidul Conservator să preia funcţia deţinută de domnul Antonescu şi că am facut această precizare strict în ideea unei corecte informări”, a subliniat Constantin.

Liderul PC a remis şi textul „Acordului politic PSD, PNL şi PC„, semnat în martie 2012 de Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

Astfel, potrivit acordului, „la următoarele alegeri prezidenţiale, anticipate, la termen sau amânate, nominalizarea USL pentru funcţia de Preşedinte al României revine Partidului Naţional Liberal”
De asemenea, „după următoarele alegeri parlamentare, anticipate, la termen sau amânate, nominalizarea USL pentru funcţia de Prim Ministru al Guvernului României revine Partidului Social Democrat”.

„După următoarele alegeri parlamentare, anticipate, la termen sau amânate, nominalizarea USL pentru funcţia de Preşedinte al Senatului revine Partidului Conservator”, se mai arată în documentul semnat în martie 2012. Totodată, se prevede că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor revine PSD.

„Pentru repartizarea tuturor funcţiilor numite la nivelul administraţiei centrale şi guvernamentale care vor reveni USL după următoarele alegeri parlamentare, anticipate sau la termen, se va respecta următoarea proporţie: PSD 50%, PNL 40% şi PC 10%”, se mai arată în document.

Acordul mai stabileşte că orice modificare a acestuia se poate realiza „exclusiv pe baza consensului părţilor semnatare”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că el nu a încheiat niciun document secret cu Daniel Constantin sau cu altcineva şi că protocolul ACD prevedea că preşedinţia Senatului revenea PC, în anumite condiţii, arătând că nu este omul care poate fi ameninţat cu pierderea unui post.

Întrebat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, despre declaraţia preşedintelui PC, Daniel Constantin, care i-a cerut permisiunea de a da publicităţii un document semnat în martie 2012, Antonescu a răspuns: „Eu documente secrete cu Daniel Constantin sau altcineva nu am încheiat, aşadar nu e nevoie de niciun fel de permisiune”. El a arătat că nu are nimic de ascuns, că toate documentele sunt publice şi „dacă vor fi publicate în ediţia a doua, niciun fel de problemă”.

Preşedintele PNL a mai a declarat că „ameninţările voalate” ale unor reprezentanţi ai PSD sau PC cu privire la pierderea calităţii de preşedinte al Senatului sunt „inutile şi caraghioase”, invitându-i pe cei care doresc să solicite acest lucru să o facă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte