Daniel Constantin va candida într-un colegiu de deputat din Piteşti la alegerile parlamentare

Preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, şi-a anunţat oficial, marţi, candidatura din partea USL într-un colegiul de deputat din Piteşti pentru alegerile parlamentare din 2012.
Romania TV
16 oct. 2012, 12:39
Daniel Constantin va candida într-un colegiu de deputat din Piteşti la alegerile parlamentare

Liderul conservator va candida în fostul colegiul al social-democratului Bogdan Niculescu Duvăz, care include zona centrală a municipiului Piteşti şi două comune – Albota şi Moşoaia.

„Este un moment foarte important pentru mine şi familia mea. (…) Am crescut în Piteşti şi acum pot spune că mă întorc acasă”, a declarat Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă organizată la sediul USL Argeş. Preşedintele PC a precizat că nu este adeptul unei campanii „gălăgioase” şi s-a declarat convins că va realiza „lucruri foarte bune” alături de administraţia locală.

USL Argeş a desemnat până marţi candidaţi pentru 12 din cele 13 colegii parlamentare din judeţ, rămânând neacoperit colegiul de deputat din zona de sud a municipiului Piteşti, care revine PSD, scrie agerpres.ro.

Conform distribuţiei numerice stabilite de conducerea centrală a USL, în judeţul Argeş PSD va avea candidaţi în opt colegii, PNL în patru colegii şi PC într-un colegiu.

Din partea PNL, senatorul Mircea Diaconu va candida pentru un nou mandat în colegiul format în jurul municipiilor Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş, iar preşedintele organizaţiei judeţene, Ion Popa, va încerca să obţină un mandat de senator în colegiul Piteşti. Liberalul Andrei Gerea va candida pentru un nou mandat de deputat în colegiul Piteşti Nord, iar Theodor Nicolescu a fost nominalizat de PNL pentru colegiul format în jurul oraşului Costeşti.

În cazul PSD, senatorii Constantin Tămagă şi Şerban Valeca vor încerca să-şi reînnoiască mandatele în colegiile din sudul judeţului, pe care le-au reprezentat şi în actuala legislatură.

La Camera Deputaţilor, Mircea Drăghici va candida pentru un nou mandat în colegiul Curtea de Argeş, iar Radu Vasilică în colegiul Ştefăneşti. Şi deputatul Bogdan Niculescu Duvăz va candida pentru un nou mandat, dar în colegiul Topoloveni, cel pe care l-a reprezentat în actuala legislatură fiind cedat lui Daniel Constantin.

Pentru colegiul Câmpulung Muscel, social-democraţii l-au desemnat pe actualul subprefect al judeţului, Gheorghe Marin, în timp ce pentru colegiul Mioveni, reprezentat până acum de deputatul Ion Burnei, a fost preferată Simona Bucura Oprescu, cea care până în 2012 a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.

Ultimul dintre cei şase candidaţi ai PSD Argeş la Camera Deputaţilor urmează să fie stabilit de organizaţia din Piteşti în cursul zilei de marţi.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Fanatik.ro
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Capital.ro
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Panică în România, după întocmirea bugetului de război. Precizările Guvernului
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
kanald.ro
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj i-a transmis fiul ei, cu doar câteva zile înainte de tragedie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Rusia e de acord cu armistițiul în Ucraina, doar că există unele „nuanțe”. Putin spune că le va discuta cu Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arcul de Triumf se redeschide, dar ce s-a întâmplat cu adevărat acolo?