Daniel Dăianu avertizează: Recesiunea este după colţ

Membru în Consiliul de Administraţie al BNR, Daniel Dăianu atrage atenţia că, “recesiunea este după colţ” şi deciziile pe care le vor lua SUA ar putea conduce la îngheţarea pieţelor şi reorientarea lichidităţilor către economia americană. În acest caz, cauze externe ar putea provoca o recesiune şi în România, dar controlul deficitelor (bugetar şi de cont curent) poate contribui la o anumită încetinire a creşterii economice, care s-ar putea dovedi de bun augur.
Filip Stan
26 nov. 2016, 16:26
Daniel Dăianu avertizează: Recesiunea este după colţ

“Schimbarea politicii fiscale şi perspectiva creşterii dobânzilor de către Rezerva Federală Americană ar putea strânge lichidităţile din pieţele emergente probabil şi din România şi ar putea declanşa o recesiune economică în perioada imediat următoare”, spune Daniel Dăianu, membru al Consiliului de administraţie al BNR.

În acest context, el atrage atenţia că în 2017 vom avea cel mai probabil o încetiniere a creşterii economice, foarte probabil undeva în jurul valorii de 3%. În afara posibilităţii declanşării unei recesiuni economice din cauze externe, una dintre cauzele pentru care România s-ar confrunta cu o scădere a creşterii economice este şi faptul că în ultimii doi ani, ţara noastră a stimulat prin diverse măsuri creşterea economică potenţială, scrie Economica.net.

Principalele riscuri economice în condiţii de recesiune sunt legate de saltul din ultimii doi ani al deficitului bugetar şi legea salarizării care vor pune în continuare presiuni. “Dacă am avea venituri fiscale nu la media Uniunii Europene, ci măcar de 31% – 32% cât este media ţărilor emergente din UE, şi nu 27% din PIB cât sunt veniturile fiscale la noi acum, dacă sistemul redevenţelor ar fi bine pus la punct, dacă jaful de la exploatarea resurselor naturale ar fi puse la punct, ar fi mai uşor să facem faţă unei recesiuni”, precizează Dăianu. De aceea, un control al deficitelor, bugetar şi de cont curent, devine important şi poate contribui la încetinirea creşterii economice care până la urmă se poate dovedi de bun augur: mai avem nevoie şi de investiţii nu doar de consum care să contribuie la creşterea economică.

Citeşte mai mult pe Economica.net

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți