Daniel Dines, șeful UiPath, avertisment privind piața muncii în următorii ani: „Vine un tsunami peste noi”

Daniel Dines, șeful UiPath, a venit, recent, cu un avertisment. Potrivit acestuia, modul în care lucrăm se va schimba total în următorii 2-3 ani.
Irina Dumitrescu
09 apr. 2025, 20:06
Daniel Dines, șeful UiPath, avertisment privind piața muncii în următorii ani:

Daniel Dines, șeful UiPath, a venit, recent, cu un avertisment. Potrivit acestuia, modul în care lucrăm se va schimba total în următorii 2-3 ani.

„Vine un tsunami peste noi. Îl vedem în zare, iar în 2-3 ani se va schimba dramatic modul în care muncim. Suntem în fața unei transformări, iar modul în care noi toți o să muncim se va schima dramatic în următorii 2-3 ani”, a spus acesta.

Daniel Dines, CEO-ul  UiPath: „Suntem capabili să mergem după cele mai complicate probleme”

Daniel Dines susține că ne aflăm în fața unei transformări, iar modul în care noi ne dorim să lucrăm se va schimba total în următorii ani. Acesta a fost prezent la București pentru a vorbi despre o serie de soluții AI. În acest context, CEO-ul UiPath a semnalat faptul că cererea din piață referitoare la soluțiile de automatizare este foarte ridicată, iar companiile sunt mai pregătite pentru a imbrățișa aceste soluții.

„Clienții înțeleg că tehnologia este gata(…) Noi suntem capabili să mergem după cele mai complicate probleme”, a spus acesta.

Citește și: Wizz Air va opera zboruri din Băneasa. Compania aeriană va crește frecvența către destinații, precum: Nisa, Madrid, Malaga, Lyon și Pisa

Directorul UiPath susține că majoritatea locurilor de muncă din industrii precum cea financiară sau cea de asigurări nu vor mai exista în următorii 2-3 ani în forma de acum. Acesta face o paralelă cu mecanizarea care a venit peste agricultură, proces care a făcut ca oamenii să supravegheze mașinăriile care acționează singure. În același timp, el a subliniat faptul că presiunea venită din SUA împinge companiile din Europa să aibă mai multă voință în a inova și a evolua.

„Agentic AI e una dintre oportunitățile importante pentru toate companiile din Europa ca să își mărească productivitatea și să fie competitive. Cred că acesta este momentul nostru, de aceea l-am și numit actul 2 (pentru UiPath n.r.) pentru că am transformat întreaga companie peste noapte. Din august 2024, tot efortul nostru este să facem agenda de Agentic Automation o realitate”, a mai adăugat el.

În vara anului trecut, UiPath a raportat venituri în valoare de 335 de milioane de dolari, dar cu o pierdere netă de peste 28 de milioane de dolari. Atunci, Daniel Dines a decis să revină la șefia companiei. El se retrăsese din poziția de co-CEO al UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în 2021 la bursa de la New York, în vara anului 2023.

„Aș spune că mi-a fost dor de nebunia mea de la începutul anilor de 20 de ani, cu oamenii care se distrează foarte mult și merg în vacanța de primăvară. Trebuia să lucrez. În România postcomunistă au fost foarte multe frământări, așa că viața nu era atât de distractivă pentru mine în acea etapă. M-am gândit că poate voi ajunge să experimentez ce înseamnă să o iau puțin mai ușor. A fost important pentru mine pentru că am descoperit că UiPath este de fapt un fel de ancoră pentru mine. Îmi oferă un cadru mental, o direcție. Îmi este foarte greu să mă trezesc în fiecare zi și să-mi dau ceva de făcut dacă nu mă aflu în această mașinărie mare. Este un organism viu. Așadar, am descoperit că acesta este un dar pe care îl am, fiind în postura de a conduce această companie”, a declarat el pentru The Verge.

Citește și: Românii își scot la vânzare mașinile Tesla, pentru a-l boicota pe Elon Musk. Tot mai puțini vor să conducă mașina produsă de compania miliardarului american

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Decizia care cutremură România după alegeri. S-a anunțat planul
Playtech.ro
Cutremur puternic în România! Românii s-au speriat, s-a simţit în cele mai multe oraşe
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Produsul echivalent cu o bombă. Se consumă în neștire de Paște
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă