Daniel Dobre, după succesul de la Wimbledon: Nu este numai victoria mea, suntem o echipă mare. Darren Cahill ne-a ajutat

Antrenorul Simonei Halep, Daniel Dobre, a declarat, sâmbătă, că nu este numai meritul lui în succesul jucătoarei române la Wimbledon şi i-a enumerat pe Teo Cercel şi pe fostul antrenor al Simonei Darren Cahill ca având o contribuţie importantă la trofeul cucerit.
Filip Stan
13 iul. 2019, 16:45
Daniel Dobre, după succesul de la Wimbledon: Nu este numai victoria mea, suntem o echipă mare. Darren Cahill ne-a ajutat

„Este incredibil, nu atât victoria, ci modul cum a jucat, cum a crezut în jocul ei, modul în care nu a aşteptat greşelile adversarei, modul cum a servit în momentele importante. Pe de altă parte, nu este numai victoria mea, suntem o echipă mare, foarte important a fost în opinia mea Teo Cercel, preparatorul fizic care colaborează de mult timp cu Simona. Pe de altă parte, l-am avut pe Darren care ne-a ajutat atât de mult şi nu am cuvinte pentru ceea ce a făcut, domnul Ţiriac ne-a susţinut şi el. Dar Simona a fost cea mai importantă, este atât de independentă şi poate face lucruri mari singură. Am crezut că poate câştiga turneul după meciul cu Azarenka, care jucase atât de bine. După meciul cu Azarenka am început să credem”, a declarat Dobre, la Eurosport.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

 

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
Playtech.ro
Actorul Gene Hackman și soția sa găsiți morți în casă. ȘOC uriaș la Hollywood
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Youtube, o performanță istorică. E unic la nivel mondial
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Autobuze STB, gaj pentru datorii: Primarul Nicușor Dan asigură că insolvența nu este o problemă
MediaFlux
Lidia Buble, cum n-ai văzut-o niciodată! Cum arată mama cunoscutei artiste?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană