Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, susţine că „dacă 50% dintre elevi nu iau bacalaureatul, nu este o tragedie”

Fost ministru al Educaţiei în guvernul lui Emil Boc, Daniel Funeriu a declarat într-o intervenţie televizată că punctul slab al învăţământului românesc nu este atât promovabilitatea foarte scăzută a bacalaureatului, ci lipsa unui învăţământ profesional competitiv.
Filip Stan
07 iun. 2022, 10:07
Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, susţine că

Daniel Funeriu spune că forţa de muncă calificată este principala problemă a societăţii româneşti, mai mult decât şomajul, astfel că miniştrii Educaţiei care i-au succedat ar fi trebuit să se concentreze pe dezvoltarea „învăţământului dual”.

„Dacă jumătate dintre elevii unei generații nu iau bacalaureatul, nu este o tragedie. Este gresit să ne plângem că doar 50% nu iau bacalaureatul, dacă restul de 50% ies din școală cu o profesie, o meserie bine dobândită,” a spus Daniel Funeriu la Euronews.

Acesta a menționat că lipsa bacalaureatului nu este tragică, atâta timp cât persoanele s-au orientat către o cale de invățământ profesional.

„Oricine merge, de exemplu, în Timișoara, orașul meu, vede peste tot că e nevoie de forță de muncă. Principala problemă a României este lipsa forței de muncă, nu este șomaj. Și atunci, cei 16 mininiștri care s-au perindat pe această funcție de când am plecat eu n-aveau decât să întărească acest învățământ profesional dual. Nu este suficient întărit și valorizat social învățământul profesional. Asta este problema numărul unu,” a explicat Daniel Funeriu.

Citeşte şi: Schimbări majore în structura noului an şcolar. Câte vacanțe și zile libere vor avea elevii în anul şcolar 2022-2023

Peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care începe luni cu probele de evaluare a competenţelor, programate în perioada 6 – 16 iunie.

Peste 40 de mii de elevi de clasa a XII-a din generația curentă nu s-au înscris la examenul din sesiunea de vară. Numărul reprezintă peste un sfert din absolvenții de liceu și este un record absolut. Specialiștii avertizează însă că diploma de bac este importantă și că lipsa acesteia nu le oferă tinerilor prea multe oportunități.

Citeşte şi: Bacalaureat 2022. Peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului în sesiunea iunie-iulie 2022

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!