Daniel Funeriu vrea serviciu militar obligatoriu! Fostul ministru al Educaţiei a anunțat că se angajează public ca, în cazul în care va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El vrea reintroducerea stagiului militar obligatoriu pentru băieţii între 18 și 20 de ani, opțional pentru fete, după un sistem în care aceştia facă pregătire couă luni pe an, timp de trei ani, fiind plătiţi pentru această perioadă.
Daniel Funeriu a spus, marți într-un podcast realizat de Lucian Mândruță, că îşi ia „angajamentul public” că domeniul apărării va beneficia de un buget de 3,5% din PIB, iar cel puţin 2% din acest buget să reprezinte cheltuieli pentru echipamente militare de top fabricate în România, scrie News.ro. Totodată, vrea reintroducerea stagiului militar obligatoriu pentru băieți.
„Vreau ca Armata, pregătirea militară să redevină obligatorie pentru băieţi, opţională pentru fete. Obligatorie pentru băieţi, dar în ce sistem: timp de trei ani de zile, între 18, 19, 20 de ani, deci după majorat, două luni pe an plătite. Vreau ca toţi băieţii români între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară. Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete”, a afirmat Daniel Funeriu.
Acesta a adăugat că Armata ţine acum de tehnologie, „nu trebuie să fii neapărat pe front”, că poţi fii la mii de kilometri şi poţi opera drone sau sisteme de apărare, iar această tehnologie trebuie învăţată.
Daniel Funeriu este de părere că perioada pentru realizarea acestei pregătiri poate fi discutată şi modificată.
Și Călin Georgescu, fostul candidat independent pentru funcția de președinte al României, a precizat că ar reintroduce serviciul militar obligatoriu, în caz că ar deveni șef al statului. Declarația a făcut-o la dezbaterea electorală de la TVR din 15 noiembrie și a motivat că Armata „înnobilează poporul, înnobilează tinerii, înnobilează practic țara”.
Ar putea deveni armata obligatorie în România? Răspunsul ministrului Apărării
„Voi răspunde la întrebare invocând sprijinul politic de care eu vreau să vă spun, cu toată sinceritatea, că am avut parte. Am servit ca ministru al Apărării când Guvernul era condus de domnul Ciucă, am servit ca ministru al Apărării şi în perioada în care Guvernul a fost condus de domnul Marcel Ciolacu. În ambele situaţii, Ministerul Apărării, eu, ca ministru, am avut parte de sprijin”, a spus Angel Tîlvar, marţi seară, la un post TV.
„Dorinţa noastră de a creşte efectivul se bazează pe nevoia de apărare şi contextul în care trăim. Cu toţii urmărim ce se întâmplă în România şi în lume şi cu toţii suntem de acord că acum mai bine de 1.000 de zile nu şi-ar fi imaginat nimeni că pe teritoriul României ar putea să cadă resturi de drone, nu şi-ar fi imaginat nimeni că vom fi hub umanitar, nu ne imaginam că atunci când mergem pe litoral, pe Marea Neagră, pot apărea mine care să fie istorice sau să fie generate de conflictul din Ucraina”, a declarat Angel Tîlvar.
„Apartenenţa la NATO a făcut ca numărul de militari să fie redus, iar acum suntem în situaţia în care avem în jur de 85.000 împreună cu civilii”, a mai spus ministrul Apărării.
Daniel Funeriu: Dacă am fi avut o clasă politică ok, eu aş fi rămas liniştit unde sunt acum, mi-aş fi trăit liniştit viaţa / Sub ce slogan va candida la Preşedinţie şi care va fi sigla sa
Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia supremă în stat, anunţă că va avea drept siglă electorală busola, iar unul dintre sloganurile sale va fi ”Cu faţa spre vest”. ”Dacă am fi avut o clasă politică ok, eu aş fi rămas liniştit unde sunt acum, mi-aş fi trăit liniştit viaţa”, spune Daniel Funeriu.
Daniel Funeriu, care şi-a anunţat intenţia de candida pentru Preşedinţia României povesteşte că i-a spus tatălui să, pe vremea când avea doar şase ani şi la el acasă se asculta Europa Liberă, că vrea să devină preşedinte pentru a-l înlocui pe Ceauşescu, despre care considera că distrugea ţara.
”Eu am avut o mare traumă în familie, când avem cinci ani a murit mama mea şi ţin minte că atunci familia mea evident că a fost distrusă, că a fost un accident de maşină. Tata avea 29 de ani şi, sub imperiul şocului emoţional, mi-a sus: «Dane, viaţa ta de copil s-a terminat!» Şi atunci a trebuit să iau viaţa în piept foarte… şi eu am luat viaţa în piept foarte devreme, foarte tânăr. De atunci am fost un tip super responsabil, dar mi-am trăit copilăria (…). Şi bunicul meu la care am trăit după ce a murit mama, am trăit la Săvârşin, era campion mondial la ascultat Europa Liberă. (…) Şi ţin minte, a fost un film şi apoi o finală în 77 a Cupei Campionilor Europeni (…) şi m-am uitat cu tata şi atunci i-am spus: «măi tată, Ceauşescu ne distruge ţara, comuniştii distrug». Şi atunci am spus: «tată, eu o să fac trei chestii: te duc la Las Vegas, că văzusem în film, te duc la o finală cu Liverpool şi într-o zi o să-l înlocuiesc pe Ceauşescu, o să fiu preşedinte»”, a afirmat Daniel Funeriu, marţi seară, în podcastul lui Lucian Mîndruţă.
El a povestit cum, copil fiind, a vorbit o dată în tren despre personaje promovate de Europa Liberă, iar şeful de tren a mers la bunicul lui care era CFR-ist, şi i-a cerut ”să nu mai spună pruncul” despre ce aude acasă.
Funeriu a fost întrebat şi pe ce se bazează pentru a-i convinge pe alegători să îl voteze. El compară România cu un adolescent care a crescut peste vară şi pe care cei mari văr să-l facă să reintre în hainele care i-au rămas mici.
”Mă bazez pe discernământul oamenilor, pe realitatea bilanţului meu, pe ceea ce sunt eu, cu bune, cu rele, şamd, pe planurile pe care le am, pe oamenii care vor veni lângă mine. Dacă voi fi ales ca preşedinte va exista un fir roşu şi firul roşu va fi următorul: România astăzi are un PIB de 400 de miliarde de euro anual, aproximativ. Toate sistemele României sunt gândite pentru o Românie de 150 de miliarde de euro PIB: transporturile, finanţele, finanţarea firmelor, totul e gândit pentru o Românie mică. Inclusiv mentalitatea politicienilor incapabili să se impună la Bruxelles, spre exemplu România pe care sper să o las după 10 ani de mandat trebuie să fie o Românie de o mie de miliarde de euro”, adaugă Funeriu.
El anunţă că va avea drept siglă electorală busola, iar unul dintre sloganurile sale va fi ”Cu faţa spre vest”. ”În programul meu prima frază este: în mandatul meu, statul nu o să te mai mintă”, a adăugat Funeriu.
Funeriu admite că a fost ”în viaţa publică un tip scorţos, ce am spus am făcut şi ce am făcut am spus”. ”Dacă am fi avut o clasă politică ok, eu aş fi rămas liniştit unde sunt acum, mi-aş fi trăit liniştit viaţa. Am încredere că pot să inspir încredere în statul român atât din partea partenerilor extern, cât mai ales din partea cetăţenilor”, adaugă Daniel Funeriu.