„Ar trebui întâi să înţelegem termenii, ar trebui să îl întrebaţi pe domnul ministru al Justiţiei în ce va consta şi noi nu avem, ştiţi cum e, bucuroşi le-om duce toate. (…) E firesc ca Ministerul Public să fie tratat într-un tot unitar, dar, pe de altă parte, DIICOT nu a constituit până acum nici obiectiv al MCV şi nici mecanism de verificare făcut de ministrul Justiţiei în perioada următoare”, a spus Horodniceanu, la Parlament, prezent la o şedinţă a Comisiei de apărare din Senat, potrivit News.ro.
El a precizat că, dacă ministrul Toader doreşte o verificare a întregului Minister Public, presupune şi auditarea DIICOT, însă a afirmat că nu a discutat până acum acest subiect cu ministrul Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni seară, la Antena 3, că va dispune un audit extern la Parchetul instanţei supreme, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru a analiza activitatea procurorilor.