Daniel Suciu (PSD): „Ne lipsesc 29 de voturi la moţiunea de cenzură. Mizăm pe parlamentarii nemulţumiţi de miniştrii partenerilor de coaliţie”

Deputatul PSD Bistriţa-Năsăud Daniel Suciu a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi are nevoie de 29 de voturi pentru a trece şi că unele dintre aceste voturi ar putea proveni de la parlamentarii Puterii nemulţumiţi de miniştrii partenerilor de coaliţie.
Filip Stan
25 iun. 2021, 14:12
Daniel Suciu (PSD):

Suciu crede că abia când se va termina numărătoarea voturilor se va şti dacă această moţiune a avut sau nu şanse de reuşită.

„Pot să vă garantez că toţi parlamentarii PSD vor fi acolo şi vor vota această moţiune de cenzură. Până nu se numără ultima bilă, nu putem şti care sunt şansele acestei moţiuni. Ca să citez clasici în viaţă, şansele sunt 50-50. Este adevărat că ne lipsesc 29 de voturi, pe matematica parlamentară, ca această moţiune să treacă. În schimb, luni vom avea dezbaterea, marţi – votul şi după ce se încheie numărătoarea vom putea vedea dacă această moţiune a avut şanse sau nu. Vă reamintesc că am făcut parte din guvernul care a căzut printr-o moţiune de cenzură şi vă mărturisesc că la acel moment nimeni nu dădea nicio şansă acelei moţiuni, şi uitaţi că realitatea ne-a dovedit altceva. Sper ca realitatea să dovedească acelaşi lucru şi săptămâna viitoare”, a spus deputatul PSD.

Daniel Suciu: „Aşteptăm voturi chiar şi de la PNL şi USR”

Întrebat de unde ar putea proveni voturile lipsă, Daniel Suciu a răspuns că moţiunea de cenzură ar putea fi susţinută de parlamentari din grupul minorităţilor naţionale, dar şi din rândul PNL sau USR, nemulţumiţi de prestaţia miniştrilor susţinuţi de partenerii de coaliţie.

„Chiar şi de la PNL, chiar şi de la USR, chiar şi de la grupul minorităţilor naţionale. În ultima perioadă, au fost discuţii cu parlamentari, începând de la cei ai minorităţilor naţionale şi, în Parlament, te mai întâlneşti cu unul-altul, pe holuri, şi te mai poţi muta cu unul-altul în bancă. Există nemulţumiri foarte mari în rândul parlamentarilor PNL vizavi de activitatea miniştrilor USR şi nemulţumiri ale parlamentarilor USR vizavi de activitatea miniştrilor PNL. Şi, dacă toate aceste nemulţumiri sunt exprimate pe la colţuri şi chiar şi public, pentru că unii şi-au asumat acest lucru, mă gândesc, ca un act de responsabilitate şi de curaj politic, că ar putea vota unii dintre ei această moţiune”, a mai argumentat deputatul Daniel Suciu.

Citeşte şi: Scandal la ședința consiliului local Sector 1. Un consilier, către Clotilde Armand: „Suntem singura unitate administraţivă din ţara asta care are şobolani la etajul 1”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda