Daniel Zamfir: Mugur Isărescu, invitat marţi la Comisia economică din Senat. Reacţia BNR UPDATE

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, este invitat marţi, la Comisia economică din Senat, pentru a discuta pe tema raportului de sfârşit de an pe care l-a întocmit Banca Naţională, dar şi despre modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei, a anunţat senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele forului parlamentar. BNR a reacţionat prin intermediul purtătorului de cuvânt, care a spus că subiectul ROBOR a fost lămurit.
Romania TV
28 ian. 2019, 11:16
Daniel Zamfir: Mugur Isărescu, invitat marţi la Comisia economică din Senat. Reacţia BNR UPDATE

UPDATE Banca Naţională a României este deschisă la un dialog clar şi onest, pentru clarificări, dar nu şi pentru a crea mai multă confuzie, a declarat luni purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

„Invitaţia care a venit la BNR este semnată de domnul Zamfir (senatorul ALDE, Daniel Zamfir – n.r.) în calitate de preşedinte al Comisiei Economice, iar din partea Comisiei Finanţe Bănci este aceeaşi semnătură a domnului Zamfir, care nu reprezintă Comisia care se ocupă direct de BNR. Aşa că, până să meargă BNR la vreo Comisie în care să vorbească de aşa-zise abuzuri, ar trebui ca să răspundă dânsul la acuzaţia de abuz în serviciu pe care a ridicat-o un senator membru al Comisiei de Finanţe Bănci pentru că nu a respectat procedura de convocare. În plus, în spaţiul public domnul Zamfir acuză BNR de aşa zisa manipulare a ROBOR, un non subiect, o temă falsă la care BNR a dat toate detaliile. Înainte de orice audiere, trebuie clarificate toate aceste chestiuni din partea expeditorului invitaţiei şi nu să se creeze aşteptări nerealiste. BNR este deschisă la un dialog clar şi onest, pentru clarificări, dar nu şi pentru a crea mai multă confuzie”, a spus Suciu.

________

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, este invitat marţi, la Comisia economică din Senat, pentru a discuta pe tema raportului de sfârşit de an pe care l-a întocmit Banca Naţională, dar şi despre modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei, a anunţat senatorul ALDE Daniel Zamfir, preşedintele forului parlamentar.

„Am trimis invitaţie către Banca Naţională, avem două teme majore de discutat: una cu privire la raportul de sfârşit de an, pe care l-a întocmit Banca Naţională, în care atrage atenţia că în România e foarte redusă intermedierea financiară, cea mai redusă din Europa, şi că perspectivele sunt sumbre, în sensul că intermedierea financiară va scădea. Al doilea subiect pe care vrem să-l discutăm cu guvernatorul e subiectul legat de procedura de fixing, de modul în care se stabileşte indicele ROBOR pentru cei cu creditele în lei”, a precizat Daniel Zamfir, potrivit Agerpres.

Senatorul ALDE a spus că guvernatorul Băncii Naţionale este obligat să vină la comisie, având în vedere că Parlamentul numeşte Consiliul de Administraţie al BNR.

„L-am invitat şi la sfârşitul anului trecut, mi-a spus că nu e potrivită perioada să vină, acum începe o nouă sesiune parlamentară, nu văd de ce nu vine. L-am văzut şi pe domnul Suciu (n.r. – purtătorul de cuvânt al BNR) declarând că nu e obligat domnul Isărescu să vină la comisie. Ba da, este obligat să vină la comisie. Avem şi o decizie a Curţii în sensul acesta, dar, dincolo de decizia Curţii, e un lucru elementar de funcţionare a democraţiei – Parlamentul României numeşte Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale, Parlamentul României are dreptul, în timpul mandatului CA al BNR, să ceară explicaţii, să ceară informaţii, să audieze, să se lămurească în legătură cu situaţii care apar în legătură cu mandatul acelui CA al BNR. Nu poţi să aduci argumentul ăsta că nu eşti obligat să vii sau nu vrei să vii. Eu cred că am depăşit în societatea românească, după episodul Kovesi, abordarea asta primitivă: nu vreau să vin, eu sunt stat în stat. Nu se poate aşa ceva”, a arătat Daniel Zamfir.

Potrivit acestuia, la audierea de marţi sunt invitaţi şi membrii Comisiei de buget-finanţe din Senat. 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
Playtech.ro
Cât e kilogramul de miel direct de la crescători, înainte de Paște 2025. Cu cât se vând direct la porțile fermierilor
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Se schimbă vârsta de pensionare. Lege nouă și pentru acești bugetari
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Președintele Ilie Bolojan a promulgat legea! Se întâmplă chiar în a treia săptămână din luna mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj