Daniela Gyorfi a dezvăluit că avea aşteptări mari după apariţia în Playboy, însă totul s-a întors ca un bumerang împotriva ei. Cariera, în loc să explodeze, a cunoscut o decădere severă.
„Când am făcut pictorialul a fost într-un context, eram printre cele mai neconformiste artiste şi am atras atenţia. Scandalul atunci a plecat de la faptul că şedinţa foto nu m-a avantajat deloc. Ba din contră, un an de zile nu am avut spectacole sau concerte din cauza acestei apariţii”, a declarat Daniela Gyorfi pentru Ring.
„Nu aş mai poza şi, probabil, nici la vremea respectivă nu aş fi făcut-o, însă mama mea a fost cea care m-a încurajat iar acum îmi pare rău. Am discutat cu ea foarte mult acest subiect. Ideea era ca acea apariţie să îmi aducă numai beneficii, în schimb mi-a adus numai probleme”, a dezvăluit Daniela Gyorfi.