DANSEZ PENTRU TINE 2013: Primul interviu cu Răzvan Marton, câştigătorul Dansez pentru tine

DANSEZ PENTRU TINE 2013. A luptat săptâmâni la rând, dar vineri seara a reuşit să-şi vadă visul împlinit. Răzvan Marton, partenerul llincăi Vandici de la "Dansez", a câştigat marele premiu în valoare de 60.000 de euro. Imediat după emisiune, el a declarat că nu se aştepta să câştige şi nu ştie ce va face cu banii.
Romania TV
30 nov. 2013, 19:27
DANSEZ PENTRU TINE 2013: Primul interviu cu Răzvan Marton, câştigătorul Dansez pentru tine

DANSEZ PENTRU TINE 2013  Răzvan Marton, partenerul Ilincăi Vandici de la „Dansez pentru tine”, a câştigat vineri seara 60.000 de euro. O sumă imensă pe care încă nu s-a gândit în ce să o investească.

„Vom face consiliu de familie, bunicul va face yoga, va avea o revelaţie inteligentă şi va hotărî. Eu nu am dorinţe deosebite decât să-i văd pe ei fericiţi. Sunt extenuat de fericit. Sunt atât de multe sentimente noi adunate în acest trup, că mă simt ciudat. Acum a fost pentru prima dată când am plâns, eu, care nu plâng niciodată, a declarat câştigatorul celui de-al 14-lea sezon „Dansez pentru tine”, potrivit click.ro.

Dintotdeauna a avut un vis, un scop în viaţă – să-i scape de griji şi datorii pe bunicii care l-au crescut. Aveau multe lipsuri şi vedea cum bunicii îşi rup de la gură să le dea nepoţilor ce au nevoie. Locuiau cu toţii într-o căsuţă modestă din Baia Mare. Răzvan, cu fratele lui mai mic şi cu bunica dormeau într-o cameră, iar în cealaltă, cu rol şi de bucătărie, dormea bunicul.

„Mă simţeam handicapat în faţa lor, voiam să îi ajut cumva, dar nu puteam să fac mare lucru, chiar dacă nu m-am ferit de nicio muncă până acum. Am lucrat în construcţii, într-o fabrică de mobilă, la lemne, în pădure, asta pe lângă şcoală. În prezent sunt masterand la Studii Canadiene, cânt şi fac parte dintr-o trupă de teatru de improvizaţie”, mai spune tânărul de 22 de ani.

Citeşte şi: DANSEZ PENTRU TINE: Ilinca Vandici şi-a schimbat look-ul. Nu o mai recunoşti FOTO

Sore si Dark au fost ocupantii locului al doilea. Dark, pe numele său adevărat George Traşcău, primeşte 20.000 de euro.

Revezi aici cele mai bune momente VIDEO

Locul al treilea a fost ocupat de Iulia Clisu si Dima Trofim. Iulia primeşte 15.000 de euro.

Poveştile celor trei finalişti ai emisiunii „Dansez pentru tine“, din sezonul 14

Ilinca Vandici şi Ştefan Răzvan Marton, coregraf Daniel Dobre – Răzvan a fost crescut de bunici de la vârsta de un an, iar părinţii lui au murit când era adolescent. Tânărul este ca un tată pentru fratele lui mai mic, pe care îl sprijină cu tot sufletul. Răzvan ar vrea să facă teatru, să cânte şi să danseze, dar, mai presus de toate, vrea să ofere siguranţă familiei sale.

Sore Mihalache şi George Trascău (Dark), coregraf Bogdan Boantă – Dark vrea să-şi ajute familia prin dans. Dansul este cel care l-a ajutat să treacă prin copilăria extrem de dificilă. El vrea să demonstreze familiei că poţi să-ţi construieşti viaţa pe care ţi-o doreşti făcând ceea ce-ţi place şi că, mai mult decât atât, aşa îi poţi ajuta şi pe cei dragi. 

Dima Trofin şi Iulia Clisu, coregraf Dragoş Roşu – Iulia participă la Dansez pentru tine pentru a-şi ajuta profesoara de coregrafie, Monica Moraru. Din cauza stresului şi a traumelor, aceasta s-a îmbolnăvit de obezitate morbidă. Iulia îşi doreşte să îşi vadă profesorul sănătos, pentru a continua să danseze sub îndrumarea unui profesionist cu har.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cele trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 10 martie. Împăcări, reușite și bucurii din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Cele mai bune sarmale de post. Au un ingredient care face diferența
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier