„Dansul păunilor”, pe aeroportul din Mumbai. Noul terminal arată impresionant FOTO şi VIDEO

Terminalul 2 al aeroportului din Mumbai, care urmează să fie deschis luna viitoare, este inspirat de dansul păsării naţionale a Indiei, păunul.
Alina Costache
19 ian. 2014, 09:32

După şapte ani cu numeroase piedici şi întârzieri, cel mai nou terminal al aeroportului din Mumbai este gata să fie dat în folosinţă, relatează bbc.co.uk, citat de Mediafax. Începând din luna februarie, terminalul va reprezenta punctul de sosire pentru pasagerii tuturor zborurilor internaţionale şi punctul de plecare pentru cursele externe.

Construcţia, care a fost proiectată de Skidmore, Owings and Merrill, firma de arhitectură care a realizat şi Burj Khalifa şi Willis Tower, din Chicago, a costat aproape un miliard de dolari şi este mai mare decât terminalul 5 al aeroportului Heathrow din Londra şi terminalul 3 al aeroportului Changi, Singapore, deschise în 2008.

Design-ul noului terminal de patru etaje este inspirat de pasărea naţională a Indiei, păunul. Motivul se poate observa pe coloanele clădirii şi pe podeaua de marmură, dar mai ales pe acoperişul care imită forma penelor păunilor. Timpul de aşteptare pentru pasageri va fi scurtat, pentru că noua secţiune va avea 188 de ghişee de check-in, iar cei care tranzitează aeoportul se pot bucura de numeroasele magazine şi restaurante.

Una dintre atracţiile principale ale terminalului 2 va fi însă, cu siguranţă, zidul artei, un perete de aproape trei kilometri care va fi acoperit cu peste 7.000 de opere, realizate de mai mult de 1.500 de artişti. „Aş numi acest proiect, cu totul, ”mama tuturor provocărilor”, în primul rând, pentru că nu avem suficient spaţiu în Mumbai, iar puţinul spaţiu pe care îl avem la dispoziţie este ocupat de alte construcţii”, spune Sanjay Reddi, din partea Aeroportului Mumbai. „Am avut 1.400 de acri disponibili, în condiţiile în care cele mai multe aeroporturi din lume au între 4 şi 10.000 de acri„, adaugă el. Pentru realizarea construcţiei, mai multe mahalale din zonă au trebuit să fie demolate.

Terminalul 2, care va putea face faţă unui trafic de 40 de milioane de pasageri pe an, va avea 5.000 de locuri de parcare, 101 de toalete, 73 de lifturi şi 47 de scări rulante. Chhatrapati Shivaji International Airport, aeroportul din Mumbai, este al doilea cel mai mare aeroport al Indiei, după Indira Ghandi, din Delhi.

DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România unde se vând case cu 495.000 de euro. Are doar 383 de locuitori, se află într-o zonă spectaculoasă, aerul e curat și e multă liniște
Capital.ro
Guvernul schimbă legea banilor. Decizie pentru românii cu numerar. Cum vor plăti din 2025 cei cu bani cash
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Adevarul
Averea fabuloasă a directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. A fost reangajat și câștigă 9.000 de euro lunar
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Auchan, surpriză pentru bucureșteni. Un magazin cum nu a mai fost
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Adi Sînă a plecat de acasă și stă la un hotel! Motivul BIZAR pentru care soțul Ancăi Serea a luat această decizie
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Omul din umbra lui Călin Georgescu. Apar noi acuzații grave: Un lucru știu cert
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Declarații după meciul FCSB – Manchester United: Ruben Amorim explică victoria echipei sale
MediaFlux
TRUMP nu DĂ ÎNAPOI privind românii DEPORTAȚI! România INTERVINE de URGENȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu – rebut intelectual și relicvă a unui trecut obscur – vrea ”schimbări de frontiere”…