Darius Vâlcov, adus din arest la DNA

Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanţelor, a fost adus, luni, din arest la sediul DNA.
Ionela Marcu
18 mai 2015, 12:14
Darius Vâlcov, adus din arest la DNA

Darius Vâlcov a fost arestat preventiv în data de 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență că a primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion. În schimbul banilor, Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câștigării unor licitații de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești.

Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Pe 6 mai, ICCJ a decis cercetarea lui Vâlcov în arest la domiciliu, însă procurorii au făcut recurs. Magistraţii au dat câştig de cauză procurorilor DNA.

CITEŞTE ŞI Darius Vâlcov poate fi eliberat din arest. Decizia judecătorilor de la Înalta Curte

DailyBusiness
Rabla pentru Tractoare. Statul oferă 44.000 € și schimbă regulile jocului
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Ce a apărut la căpătâiul sicriului în care Teodora Marcu își doarme somnul de veci: Nu a uitat bunătatea ei!
Fanatik.ro
De ce să pui oțet în mașina de spălat. Trucul simplu pe care nu multe gospodine îl cunosc
Capital.ro
România a pierdut una dintre cele mai puternice femei. Va rămâne mereu în istoria țării
Playtech.ro
Bani de la stat pentru familiile cu nou-născuţi. Cine ar putea primi şi de când
DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Adevarul
Prețul apartamentelor s-ar putea dubla. Ce orașe și cartiere au intrat în vizorul dezvoltatorilor imobiliari
wowbiz.ro
Încă o tragedie în familia Teodorei Marcu, după crima din Cosmopolis! Este vorba despre ...
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
WhatsApp introduce taxă pentru utilizatori. Ce riști dacă nu plătești
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Anunț de ultim moment pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei. Ilie Bolojan a dat vestea
Cancan.ro
Prima reacție a lui Alex Marcu, după ce a rămas văduv. Ți se face pielea de găină
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilegal la bloc în România. Nu poți schimba nimic. Se obține autorizație de la Primărie și asociația de proprietari
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Pe ce dată urmează să fie livrate pensiile în luna iunie 2025: Ora la care banii vor fi virați direct pe card
MediaFlux
Negocieri tensionate pentru formarea noului guvern: PSD ridică miza și blochează calendarul dorit de Nicușor Dan
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sfârșitul unei ere în România. Fabrica de confecții, care a îmbrăcat Europa, își închide porțile după 45 de ani