Darius Vâlcov, denunţuri împotriva lui Traian Băsescu şi Vasile Blaga, la DNA

Darius Vâlcov a mers, miercuri dimineaţă, la DNA, cu câteva ore înainte ca în Senatul României să fie încuviinţată cererea procurorilor de arestare preventivă şi, potrivit unor surse judiciare citate de România TV, acesta ar fi făcut două denunţuri, în care apar atât numele fostului preşedinte Traian Băsescu, cât şi cel al fostului preşedinte al PDL Vasile Blaga.
Romania TV
25 mart. 2015, 11:47
Darius Vâlcov, denunţuri împotriva lui Traian Băsescu şi Vasile Blaga, la DNA

Darius Vâlcov s-a prezentat la DNA din proprie iniţiativă şi le-a cerut procurorilor să-i permită să dea declaraţii. Fostul ministru al Finanţelor ar fi început să scrie două denunţuri, în care apar şi numele lui Traian Băsescu şi Vasile Blaga, înainte de a pleca la Senat, unde a ţinut un discurs în faţa colegilor înainte ca aceştia să dea aviz favorabil pentru cererea de încuviinţare a arestării preventive, înaintată de DNA.

Traian Băsescu: Îl ştiu pe VÂLCOV de copil. Ţin la el, dar trebuia REVOCAT imediat

Potrivit unor surse judiciare citate de România TV, Darius Vâlcov a recunoscut că a luat 2 milioane de euro de la reprezentanţii Tehnologica Radion şi ai altor firme, dar le-ar fi povestit procurorilor că a dat mai departe banii către PDL, partid din care făcea parte la momentul respectiv.

Denunţurile făcute de Darius Vâlcov vin la scurt timp după ce procurorii lau luat în vizor drept suspect de trafic de influenţă şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Ce acuzaţii îi aduc procurorii lui Darius Vâlcov

DNA a cerut arestarea lui DARIUS VÂLCOV, ministru demisionar al Finanţelor şi senator PSD, acuzat că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina, pentru acordarea de contracte ale municipalităţii unor firme.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, şi i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.

„Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt”.
În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”. Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri”, se arată în comunicatul procurorilor, din data de 19 martie.

Anchetatorii arată că firma omului de afaceri respectiv a câştigat licitaţiile „în urma acceptării propunerii făcute” lui Darius Vâlcov.

„Administratorul societății și inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății. Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov Bogdan Darius. În acest context, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.
Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme„, .

Începând cu anul 2011 și până în prezent, procurorii DNA spun că Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.

„Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări ( trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:
– 90.000 dolari,
– 1.323.850 lei,
– 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
– un tablou cu ramă aurie, inscripționat RENOIR,
– un tablou inscripționat JEAN COCTEAU,
– o pictură pe lemn, inscripționat AUREL ACASANDREI”.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Călin Georgescu, dus cu forța la psihiatru?! Cutremur total în România: Îi e frică…
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci pleurotus. E la fel de bună ca varianta consacrată
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Atenție! SIRENELE de RĂZBOI se aud azi în toată ȚARA! De ce sunt activate și ce trebuie să știi
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Dezvăluirea care pune stop candidaturii sale: Noua față a...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Administrația Trump schimbă regulile pentru accesul jurnaliștilor la Casa Albă
MediaFlux
BANI mulți de la UE pentru români! SUTE DE MII de persoane vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa