DARIUS VÂLCOV vrea să scape de ARESTUL preventiv. Înalta Curte a judecat cererea fostului ministru

Darius Vâlcov a fost dus, marţi, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a judecat cererea sa de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar. Până la miezul nopţii, magistraţii nu au anunţat vreo decizie, aceasta urmând să fie luată, cel mai probabil, miercuri. Tot marţi, la ICCJ s-a judecat şi o cerere a DNA privind arestarea preventivă a lui Vâlcov pentru alte fapte, însă aceasta a fost respinsă.
Ionela Marcu
07 apr. 2015, 07:28
DARIUS VÂLCOV vrea să scape de ARESTUL preventiv. Înalta Curte a judecat cererea fostului ministru

Darius Vâlcov a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, la data de 2 aprilie, în dosarul în care este cercetat penal de DNA pentru trafic de influență.

ICCJ a judecat, marţi, cererea fostului ministru de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai uşoară. Instanţa a rămas în pronunţare. 

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât și prin intermediari.

Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA.

CITEŞTE ŞI Cele 125 de tablouri ale lui Vâlcov au ajuns la muzeu. Ce se va întâmpla cu operele de artă

În cadrul acestui proiect, au fost încheiate contractele „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion, susține DNA.

În consecință, potrivit procurorilor, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Conform DNA, administratorul societății Tehnologica Radion și Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei respective.

Astfel, începând cu luna decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei, unde a primit sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății Tehnologica Radion, afirmă procurorii.

Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, Theodor Berna nu a mai putut face plățile către Vâlcov, mai arată DNA.

În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel Prina, la vremea respectivă viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca societatea să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens, a informat DNA.

Conform sursei citate, de aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Lucian Șușală (șoferul lui Vâlcov), Petre-Bogdan Timofte, Constantin Tomescu și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza contractelor erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității. DNA mai susține că, în urma înțelegerilor, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Candidat-surpriză în locul lui Călin Georgescu. Cu cine ar putea fi înlocuit
Playtech.ro
Metalul rar care face România unică! Se mai găsește doar în Suedia
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Becali: E bine ce a făcut BEC. Ce spune despre înlocuitorul lui Georgescu
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Răsturnare privind pacea în Ucraina! Kievul face propunerea! Se așteaptă decizia Rusiei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari