Datini şi obiceiuri de ANUL NOU. Pluguşorul, Sorcova, Umblatul cu ursul, cele mai frumoase obiceiuri la români

În satele bucovinene se obişnuieşte ca „mascaţii” să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se împarte în grupuri care merg din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.

Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou la români: Capra, Plugusorul, Ursul, Sorcova

Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, colind cu capra sau ţurca în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită „brezaia” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.

Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea.

Alte articole

Anul Nou 2025 a adus creşteri pe Bursă. Previziunile anunţă dublarea valorii criptomonedei Bitcoin

Mesajul premierului Marcel Ciolacu în Ajunul Anului Nou: ”Puteam alege calea simplă, să intru în corul populiștilor. Dar asta ar fi însemnat să pun viitorul nostru, al tuturor românilor, în pericol”

Cercetătorii presupun ca dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor zoomorfe (caiutii – feciori travestiti in cai, turca – masca de taur), întâlnite în satele românesti la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renasterii divinităţii.

Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un „ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs”). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.

De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani.

În prima zi a noului an, se merge cu „Pluguşorul” şi cu „Sorcova”, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.

În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, „Pluguşorul” a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, „Pluguşorul” este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.

„Aho, aho, ho-ho / Mâine anul se-noieste / Plugusorul se porneste / Si începe a brazda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omatu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belsug / Pentru brazda de sub plug„, sunt primele versuri ale Pluguşorului, care tradiţional se cântă în ultima zi a anului.

De asemenea, o dată cu intrarea în Noul An, de Sfântul Vasile, este bine să se ureze pentru bunăstare, iar în acest sens „Sorcova” este cel mai cunoscut colind.

Sorcova este un substitut al divinităţii fitomorfe, invocată de copii pentru a aduce oamenilor sorcoviţi viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, obiectul ritual cu care colindă copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat un colopoţel. sorcova

Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucât va rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei.

Sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată şi flori artificiale. Copiii, după ce îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini.

În timp ce rostesc textul: „Sorcova, vesela,/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oţelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul şi la mulţi ani!” ating ritmic cu Sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru.

După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.