Cameron a AMENINŢAT cu IEŞIREA Marii Britanii din UE dacă Juncker va prezida Comisia Europeană

Premierul britanic David Cameron şi-ar fi ameninţat partenerii europeni cu ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană în cazul în care luxemburghezul Jean-Claude Juncker ar fi devenit preşedintele Comisiei Europene, scrie în ultima sa ediţie săptămânalul german Der Spiegel, citat de AFP.
Romania TV
31 mai 2014, 20:51
Cameron a AMENINŢAT cu IEŞIREA Marii Britanii din UE dacă Juncker va prezida Comisia Europeană

Citând ‘surse apropiate participanţilor’ la summitul care a reunit marţea trecută, la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, revista a informat că David Cameron i-ar fi spus cancelarului german Angela Merkel, dar şi altora, că alegerea lui Juncker ar destabiliza în acest moment guvernul său, astfel încât se va vedea nevoit să devanseze organizarea referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la UE (pe care Cameron ar dori să-l organizeze în 2017 – n.r.), referendum care s-ar solda cel mai probabil cu refuzul britanicilor de a mai rămâne în Uniune.

‘Un reprezentant al anilor ’80 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani’, ar fi declarat Cameron, referindu-se la Juncker, potrivit Der Spiegel, care a difuzat sâmbătă extrase din articol.

Angela Merkel îl susţine pe Jean-Claude Junker la preşedinţia Comisiei Europene

DailyBusiness
Românii vor plăti rate mai mari. ROBOR a urcat la 5,58% pe an
Spynews
”Ei știu că noi aveam un plan”. Ce mesaj le transmite Adriana Bahmuțeanu copiilor ei. Vedeta luptă în continuare să îi ia acasă, după moartea lui Silviu Prigoană
Bzi.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Fanatik.ro
Țara din Europa considerată cea mai sigură în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. Puțini români își permit să trăiască aici
Capital.ro
Problema uriașă cu care se confruntă Simona Halep. Anunțul venit acum: Nu există altă variantă
Playtech.ro
Silviu Prigoană și-a făcut singur parastasul de 40 de zile acum 16 ani: ce spun preoții despre acest obicei neobișnuit
DailyBusiness
Se schimbă legislația. Se confiscă plăcuțele de înmatriculare și certificatul mașinii
Adevarul
Singura „legumă” care produce vitamina D „la fel ca oamenii”. Beneficiile uluitoare, explicate de un cercetător
wowbiz.ro
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui tati»"
Spynews
Imagini de colecție cu Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu în ziua nunții. S-au căsătorit pentru prima dată în 2003
Spynews
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Evz.ro
Salariu de vedetă TV. Cât câștigă Irina Fodor
Ego.ro
Atac la Silviu Prigoană, chiar și după ce a murit! ”L-am blestemat!”
Prosport.ro
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
kanald.ro
De necrezut ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană! S-a întâmplat la puțin timp după ce a fost condus pe ultimul drum
Cancan.ro
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adio, nu te vom uita! Marele cântăreț ne-a lăsat în lacrimi. Am mai pierdut o legendă
StirileBZI
Reguli pentru acordarea tichetelor sociale de Crăciun 2024: În ce condiții se acordă
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
stirilekanald.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
substantial.ro
Zece nou-născuți au murit într-un incendiu într-un spital din India
MediaFlux
O NOUĂ EPIDEMIE! Alertă la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Autorul celui mai misterios cântec de pe internet a fost identificat după 40 de ani