David Popovici a postat, vineri seara, pe Facebook, ce planuri are pentru viitor. „Cred că vă sunt dator cu un răspuns. Îmi voi împărţi energia între cele de suflet (familie, prieteni), studii şi sport. Toate trei sunt foarte importante pentru mine, ca să pot creşte ca om şi să simt că fac ceea ce îmi place, ceea ce mă pasionează, dar şi ceea ce trebuie. Familia e cea mai importantă, creşterea profesională e importantă, iar sportului îi sunt dator cu sinceritate şi înţelegere. Totodată, mă voi implica mai mult în cauze sociale în perioada următoare”, spune campionul.
David Popovici, despre posibilitatea de a părăsi România: „Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul”
David Popovici spune că îşi doreşte foarte mult „să avem succes ca ţară şi ca oameni”. „Vreau să văd cât mai mulţi români fericiţi şi sănătoşi. Simt nevoia să mă implic mai mult, trebuie să ajutăm România cu poveşti de succes, dar şi cu speranţa că fiecare poate reuşi şi poate trece cu bine peste orice. Să ne sprijinim unii pe alţii, e important”, a mai scris marele campion.
David Popovici, ales înotătorul anului 2022 în Europa
Sportivul David Popovici a fost ales cel mai bun înotător european al anului 2022, el şi Ruta Meilutyte la feminin fiind marii câştigători ai premiilor Ligii Europene de Nataţie (LEN).
Popovici a obţinut 56,16 la sută din totalul voturilor exprimate pentru desemnarea câştigătorului. Pe doi s-a clasat Kristof Milak din Ungaria (22,71 la sută), pe trei italianul Thomas Ceccon (13,79 la sută), pe patru francezul Leon Marchand (4,77 la sută) şi pe cinci italianul Nicolo Martinenghi (2,56 la sută).
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv din Balcani, în 2022. I-a detronat pe Novak Djokovic și pe Luka Modric
David Popovici a câştigat în 2022 două titluri de campion mondial, două de campion europeana, un argint mondial în bazin scurt, trei titluri mondiale la juniori şi patru titluri europene la juniori.
David Popovici, despre posibilitatea de a pleca din ţară: Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul
“A fost un an foarte bun şi îmi dă speranţe că mulţi ani de-acum încolo voi avea foarte multe reuşite, pentru că eu cred că am găsit reţeta. Anul 2023 este mult mai puţin plin. Îmi doresc să am rezultate cât mai bune şi să mă pregătesc cât mai bine pentru JO”, a spus Popovici.
David Popovici a făcut şi referiri la faptul că preşedinta FR Nataţie, Camelia Potec, a vorbit recent despre posibilitatea ca el să plece din ţară: “Am auzit şi eu că a spus asta, însă nu a venit de la mine, nu am vorbit cu ea despre aşa ceva. Nu ştiu ce planuri am. Nu am planuri, planurile sunt să îmi văd de treabă aici, să rămân cu aceiaşi antrenori, prieteni, familia şi să văd unde mă duce viaţa. Dar nu ştiu ce îmi rezervă viitorul”.