De când sunt obligaţi angajatorii să majoreze salariul minim. Ce bugetari ar putea primi măriri din ianuarie

Guvernul a adoptat actul normativ care prevede că, din 1 ianuarie, angajatorii nu vor putea păstra pentru mai mult de doi ani un angajat plătit cu salariul minim.
Filip Stan
28 dec. 2021, 17:48
De când sunt obligaţi angajatorii să majoreze salariul minim. Ce bugetari ar putea primi măriri din ianuarie

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, anunţă că Guvernul a adoptat, marţi, actul normativ care prevede că începând cu 1 ianuarie angajatorii nu vor mai putea păstra pentru o perioadă mai mare de doi ani un angajat plătit cu salariul minim pe economie.  „24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă la 1 ianuarie 2024”, a declarat Adrian Câciu.

Vouchere de vacanţă. Cine sunt angajaţii de la stat care nu primesc aceste tichete 

Acesta a clarificat, răspunzând unei întrebări, că salariaţii care au avut şi până la 1 ianuarie 2022 salariul minim vor primi un venit mai mare decât valoarea acestuia la doi ani de la 1 ianuarie 2022.

„Măsura este una de tranziţie, încet-încet intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim. Am mai spus-o, salariul minim în România este un element strict de protecţie socială, aşa cum îl prevede Constituţia României, din nefericire, el a fost transformat într-un fenomen la nivel de piaţa muncii, un fenomen de salarizare efectivă şi încercăm să intrăm în normalitate ajutând, pe de altă parte şi antreprenorii pe această perioadă de tranziţie, astfel încât personalul să fie calificat”, a explicat Câciu.

Ministrul Finanţelor, despre promisele majorări salariale ale celor din CFR: Ministrul Transporturilor are, în această zonă, libertatea, conform legii, să stabilească, în limitele bugetare aprobate. Deficitul bugetar nu va fi depăşit

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, afirmă, referindu-se la promisele majorări cu 10 procente ale salariilor angajaţilor din compania naţională de căi ferate, că ministrul Transporturilor poate lua astfel de măsuri, însă în limitele bugetului alocat ministerului şi fără afectarea ţintei de deficit bugetar asumată.

2022 vine cu noutaţi pe multe planuri. Schimbări care îi vor afecta pe români din ianuarie

„Salarizarea nu este la Ministerul de Finanţe. Ministrul Transporturilor are, în această zonă, libertatea, conform legii, să stabilească, împreună cu personalul de acolo, în limitele bugetare aprobate. În limitele bugetare aprobate, deficitul bugetar nu va fi depăşit”, a declarat Adrian Câciu, marţi după-amiază, la finalul şedinţei de Guvern, întrebat fiind dacă a avut o discuţie cu ministrul Transporturilor pe tema promiselor majorări salariale cu zece procente pentru personalul din compania naţională de căi ferate.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, săptămâna trecută, miercuri, la emisiunea Talk News de la Profit TV, despre majorările salariale anunţate în sectorul feroviar, după protestul spontan de la începutul săptămânii, că se va discuta despre acest lucru abia când companiile vor veni cu bugetele la aprobare.

„Dacă vor putea susţine din punct de vedere economic aceste creşteri, nimeni nu are nimic împotrivă”, a spus Grindeanu, precizând că o majorare salarială de la 1 ianuarie 2022 a fost comunicată neoficial, pe surse, şi nu este convenită de niciuna dintre părţi.

Luni, 20 decembrie, a avut loc o acţiune a angajaţilor Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive (SCRL) Braşov şi CFR SA, fiind oprite trenuri pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Iaşi.  În urma protestului sute de trenuri au înregistrat întârzieri.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, în ziua protestului, despre greva spontană de la CFR, că toate companiile care ţin de transportul feroviar au nevoie de investiţii masive şi le-a cerut sindicatelor să respecte legea. Despre majorările cerute de angajaţii din sistem, Grindeanu a arătat că, dacă ar fi majorate cu 10% salariile în acest moment, doar cu rata inflaţiei, impactul este undeva la peste un miliard de lei, iar statutul feroviarului prevede o majorare şi mai mare de 40%. ”Vă spun sincer, în acest moment nu există aceste resurse”, a spus Grindeanu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Prognoza meteo, 25 aprilie. O zi călduroasă, cu grindină și vijelii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul