De cât timp are nevoie corpul tău pentru a ajunge la orgasm sau pentru a concepe un copil

Un studiu recent al US National Institute of Environmental Health Sciences a descoperit că data exactă a naşterii nu poate fi stabilită în general, întrucât durata sarcinii variază dramatic de la o femeie la alta. Experţii ne vorbesc şi despre durata altor procese ale corpului, printre care şi cea a orgasmului sau a digestiei.
Alina Costache
20 aug. 2013, 17:29
De cât timp are nevoie corpul tău pentru a ajunge la orgasm sau pentru a concepe un copil

Digestia durează 24 de ore. Crenvurştul a ajuns în stomac în câteva secunde, dar rămăşiţele sale vor fi „date afară” din organism abia peste o zi, ne spus cercetătorii. O cină de 600 de calorii, de exemplu, va sta în stomac pentru 2-3 ore. Apoi, mâncarea trece prin intestinul subţire, unde nutrienţii sunt absorbiţi de sânge, înainte de a intra în colon, după alte 2-3 ore, unde sunt extrase sarea şi apa. Pentru următoarele 20 de ore, va trece prin colon, aşa că întreg procesul durează circa 24 de ore, existând o variaţie imensă, între 16 şi 30 de ore pentru o masă sănătoasă.

Vindecarea rănilor – până la doi ani. Ţesutul are nevoie de doi ani pentru a-şi reveni dintr-o rană profundă, precum cea din urma operaţiilor chirugicale, deşi procesul de vindecare începe la câteva secunde după apariţa rănii.

Îngrăşare – trei ore. Grăsimea se depune pe talie la doar trei ore după o masă copioasă – grăsimile intră în sânge la circa o oră după masă şi după trei ore, ajung în ţesutul adipos, adică ţesutul gras găsit mai ales în jurul taliei, potrivit Universităţii Oxford.

Orgasmul – 20 de minute pentru femei, 3 minute pentru bărbaţi

Un orgasm poate dura de la câteva secunde la jumătate de minut, arată studiile, însă – timpul necesar pentru a ajunge în acel moment variază – în medie de la 10 la 20 de minute pentru femei, şi 2-3 minute pentru bărbaţi. „Orgasmul şi libidoul sunt un amestec de minte, inimă şi hormoni. Nu există reguli”, spun experţii.

Înlocuirea a 500 ml de sânge – Până la 6 săptămâni

După pierderea sau donarea a 500ml de sânge, partea lichidă a lui – plasma – va fi înlocuită în 24 de ore. În schimb, celulele roşii, cele care transportă oxigenul, vor fi înlocuite abia în şase săptămâni. Procesul începe în celulele din rinichi, celulele peritubulare, care simt că nivelul de oxigen din sânge a scăzut. Ele încep să secrete eritropoietină, o proteină care ajunge în măduva osoasă şi stimulează producerea celulelor stem, de care este nevoie pentru crearea celulelor sangvine. Bărbaţii care donează sânge trebuie să aştepte minim 12 săptămâni până la următoarea donaţie, iar femeile – minim 16 săptămâni.

Concepţia unui copil – 30 de minute

În jumătate de oră sperma călătoreşte prin cervix şi fecundează ovulul în trompele uterine. Ovulul eliberează un hormon care atrage sperma, ce reacţionează în mai puţin de o secundă, potrivit Universităţii California. Problemele de fertilitate apar când ovulul nu eliberează suficienţi hormoni sau sperma nu îi recunoaşte. După fertilizarea ovulului, gestaţia poate varia foarte mult – de la 37 la 42 de săptămâni.

Creşterea unghiilor – De la 2 la 4 mm pe lună

Studiile au arătat că unghia degetului din mijloc creşte cel mai repede, iar cea a degetului mic – cel mai încet, întrucât degetul mijlociu are o circulaţie a sângelui mai bună. Din acest motiv, unghiile de la mâini cresc mai repede decât cele de la picioare.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Cât timp trebuie încălzit motorul mașinii când e ger afară. Sfatul lui Titi Aur pentru toți șoferii: “Atenție, uzurile sunt foarte mari”
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cea mai mare notă de la Bamboo: 104.000 de euro. Ce făcea Joshua Castellano
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Rezultate alegeri Germania: Friedrich Merz devine noul cancelar al Germaniei. CDU/CSU au câștigat scrutinul, potrivit rezultatelor provizorii
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Rusia cere investigație completă după exploziile de la consulatul din Marsilia
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!