De ce a bine să spunem „Au!” când ne doare ceva

În momentul în care ne doare ceva, prima reacţie este să spunem "au". Cercetătorii au explcat de ce este bine să ţipăm aşa în astfel de momente.
Alina Costache
22 mart. 2015, 15:32
De ce a bine să spunem

Să ne exprimăm vocal, prin sunete specifice, atunci când resimţim o durere fizică este un instinct natural. Ba mai mult, specialiştii au ajuns la concluzia că este foarte bine să ne manifestăm astfel pentru că acest lucru ne ajută să suportăm mai bine durerea.

Vocalizările ar avea, de fapt, rolul de a ne distrage atenţia de la durere şi de a ne ajuta să o suportăm mai bine. Rezultatele au fost publicate în Journal of Pain, citat de descoperă.ro.

La toate populaţiile globului se întâlnesc aceste manifestări verbale ale durerii, deşi cuvintele prin care se exprimă sunt diferite.

Cum să scapi într-un MINUT de durerea de cap

Cercetători din departamentele de psihologie şi neurobiologie ale Universităţii Naţionale din Singapore au supus 56 de voluntari unui test clasic pentru evaluarea rezistenţei la durere: introducerea mâinilor în apă foarte rece. În primul test, participanţilor li s-a dat voie să ţipe „au” când apărea senzaţia de durere, apoi testul a fost repetat fără ca participanţii la studiu să aibă voie să scotă vreun sunet. 

Analizând rezultatele s-a constatat că, dacă ţipau de durere, participanţii puteau suporta durerea timp mai îndelungat – 30 de secunde, în medie, cu 5 secunde mai mult decât dacă nu făceau nimic.

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Anda Adam și Joseph, Gabi Tamaș și Dan Alexa sunt printre echipele care pornesc anul acesta pe Drumul Eroilor, în Asia Express
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Zodiile care triumfă în luna februarie. Cinci nativi au noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Capital.ro
Călin Georgescu a dat cărțile pe față. Ce va păți Constituția România: Obligatoriu, e faza finală!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Povestea de film a fostului șef al Poliției Câmpulung: de la erou la inculpat. S-a pensionat când era în arest
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Raluca Păstramă și Ibrahim Hanifi, răsturnare de situație în lupta pentru custodia copilului! Ce se întâmplă după ce instanța a decis ca fetița celor doi să rămână la mamă
Spynews
Costel Biju, surpriză romantică pentru soția lui, Andreea. În ce loc de vis și-a dus manelistul partenera / FOTO
Evz.ro
Vremea de Mica Unire le dă românilor planurile peste cap. Progoza ANM
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Planta de apartament care se mișcă noaptea pentru a se ruga. De ce este bine să o avem în casă
Cancan.ro
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Lovitura finală pentru Călin Georgescu. Verdictul este clar: Din păcate...
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Alternativa pentru Germania cere închiderea urgentă a granițelor
MediaFlux
AMENZI pentru PĂRINȚI! SE DAU 10.000 DE LEI pentru o regulă simplă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București